Acest studiu, realizat la inițiativa cotidianul The Guardian, a fost publicat în contextul în care sistemul public de sănătate (NHS) se confruntă cu numeroase dificultăți după ani de zile de austeritate, cu liste de așteptare record în spitale din cauza pandemiei de COVID-19, dar și din cauza penuriei de medici și de asistenți.
Nuffield Trust a analizat situația a patru specializări - anestezie, pediatrie, chirurgie cardio-toracică și psihiatrie, în care medicii europeni erau reprezentați în mod deosebit înainte de ieșirea Marii Britanii din UE.
În aceste patru domenii, care se confruntau deja cu probleme de recrutare,"creșterea numărului de angajați din UE sau din țările Asociației Europene a Liberului schimb (AELS, Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein) a încetinit", menționează studiul.
Dacă ar fi continuat tendința observată înainte de Brexit, ar fi trebuit să fie înregistrați peste 41.000 de medici din UE și AELS în 2021, adică cu cel puțin 4.000 mai mult decât cifrele constatate efectiv.
Conform Nuffield Trust,"campania și rezultatul referendumului (din 2016) privind părăsirea UE este motivul evident a acestei schimbări de tendință".
Cauzele au legătură cu incertitudinea privind noile reguli de circulație a persoanelor, înăsprirea regulilor de acordarea a vizelor și înrăutățirea condițiilor de muncă, în general, în sistemul de sănătate."Aceste rezultate sugerează că stagnarea numărului de medici provenind din UE în aceste specializări a crescut deficitul existent în domeniile în care NHS nu reușește să găsească forță de muncă calificată în altă parte", se arată în studiu.