fbpx

Cum au sărbătorit românii din Londra ziua de 1 decembrie - GALERIE FOTO

La 1 decembrie, Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a organizat o sărbătoare românească, la care au fost invitați membri ai comunității românești, reprezentanți ai mediului asociativ, de afaceri, cultural, academic, religios.

Cu această ocazie, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a transmis tuturor celor prezenți urări de sănătate, prosperitate și spor în îndeplinirea proiectelor personale și profesionale. Totodată, oficialul român a reamintit acțiunile și obiectivele Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și liniile prin care acesta susține mediul asociativ românesc, în păstrarea și promovarea identității naționale.

Seria de evenimente aniversare, desfășurate la Londra, a continuat cu iluminarea în culorile drapelului nostru a prestigioasei Marble Arch din centrul orașului. Cu peste un milion de români în Regatul Unit, limba română a devenit a treia cea mai vorbită limbă din Anglia și Țara Galilor (după limba engleză și limba poloneză), numărând o comunitate apreciată și bine integrată. La mulți ani, tuturor românilor de pretutindeni!

Până acum, peste un milion de români au depus cereri de rezidenţă, iar numărătoarea este în curs, spun autorităţile din Marea Britanie. Cifra este mult peste aşteptări, astfel că în Anglia, suntem, după englezi, cei mai numeroşi. Autorităţile de la Londra nu i-au socotit, însă, şi pe cei cu dublă cetăţenie, care nu au fost nevoiţi să se înscrie în sistem. Pe de altă parte, de când cu Brexitul, toţi românii care vor să muncească în Regatul Unit au nevoie de viză.

Dintre românii din Regat, între 25 şi 30 de mii lucrează în domeniul sănătăţii. 9.000 sunt medici. Ai noştri s-au orientat şi către joburi din IT, construcţii sau transporturi. Toate aceste domenii, dar şi multe altele, traversează o criză de personal. Şi muncitorii sezonieri trebuie să se prezinte cu viză de muncă şi contract. Dacă sunt găsiţi fără aceste documente riscă expulzarea. Condiţiile s-au schimbat şi pentru studenţi. Statul britanic nu le va mai oferi acelaşi sprijin, iar taxele s-au dublat. Iar dacă mergeţi ca turist, trebuie să faceţi dovada că aveţi unde să staţi, să aveţi bani de cheltuială dar şi bilet de întoarcere.

Celebrarea Zilei Naţionale a României - 2022

/158
Views

External sponsored links

Anunturi promovate