fbpx

VIDEO - Panică produsă la Winter Wonderland din Londra după ce cablul unui carusel s-a rupt! Două persoane au ajuns la spital

Două persoane au avut parte de o experiență terifiantă la Winter Wonderland din Hyde Park, Londra. În timp ce căutau senzații tari, au avut parte de o experiență de-a dreptul traumatizantă. Caruselul în care se aflau s-a stricat, provocând panică în tot parcul.

Supranumit "Slingshot", această atracție populară funcționează ca o praștie uriașă. Cei care îi trec pragul sunt asigurați într-o cușcă și devin pentru câteva momente pietricele de dimensiuni umane. Ulterior sunt lansați spre cer cu ajutorul unor benzi de cauciuc gigantice și, de obicei, amatorii de senzații tari au parte de o doză consistentă de adrenalină în urma lansării în mare viteză și a căderii libere.

Din nefericire, la un moment dat una dintre cele două benzi elastice a căzut în timpul lansării. Capsula metalică a fost apoi aruncată spre stânga, spre una dintre grinzile de susținere ale structurii. O înregistrare video a incidentului, realizată de un trecător, a fost distribuită masiv pe rețelele de socializare. 

Agenţii de securitate au evacuat zona şi, potrivit reprezentanților parcului de distracții, cei doi ghinionişti au fost transferaţi la spital.

„Siguranța este întotdeauna prioritatea noastră și o anchetă completă a incidentului este în curs de desfășurare. În calitate de organizator, lucrăm îndeaproape cu proprietarul/operatorul cursei și cu toate organizațiile relevante pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul. Atracția va rămâne închisă în această perioadă", a declarat un purtător de cuvânt al Wonderland.

External sponsored links

Anunturi promovate