fbpx

Unde, cum și cu cine vor sărbători membrii familiei regale britanice noaptea dintre ani

O familie numeroasă precum cea regală britanică nu avea cum să sărbătorească Revelionul în același loc. Dacă au petrecut Crăciunul împreună, nu același lucru se va întâmpla de Revelion.

Familia regală britanică a sărbătorit primul Crăciun fără Regina Elisabeta a II-a pe domeniul regal de la Sandringham, acolo unde Regele Charles a făcut oficiile de gazdă.

Regretata regină obișnuia să îi invite pe membrii familiei să sărbătorească Anul Nou cu ea, inclusiv pe cei care nu i-au putut fi alături de Crăciun. Elisabeta obișnuia să participe la slujba de Revelion, apoi organiza o masă festivă și rămânea trează până la miezul nopții, pentru a se asigura că primește Anul Nou în mod corespunzător.

Și Regele Charles va petrece Anul Nou la Sandringham, continuând tradiția mamei sale de a participa la slujba de Revelion, oficiată la biserica Sfânta Maria Magdalena. Cu toate acestea, la începutul Anului Nou, Regele se va îndrepta spre Scoția, încălcând una dintre cele mai vechi tradiții ale mamei sale, care rămânea la Sandringham până pe 6 februarie. Charles și Camilla vor petrece cât mai mult din sezonul sărbătorilor la Birkhall - moșia regelui din comitatul Aberdeenshire. În anii precedenți, Charles și Camilla se aflau la Birkhall și de Revelion.

Se pare că Charles și Camilla vor rămâne în Scoția timp de câteva săptămâni. Cât despre Prințul și Prințesa de Wales, aceștia vor petrece de Revelion în Berkshire.

După ce au petrecut Crăciunul la Sandringham, Prințul William și Kate Middleton vor sărbători Anul Nou alături de părinții lui Kate, Carole și Michael Middleton. Familia Middleton locuiește în zonă și este recunoscută pentru faptul că găzduiește petreceri „animate” de Revelion.

„Tinerii membri ai familiei regale vor dori, probabil, să petreacă Revelionul cu propriile familii, așa că reuniunile regale de două sau trei zile din trecut ar putea, într-adevăr, să rămână o chestiune a trecutului. Fără regina care să-i țină împreună, vor decide să-și facă planuri separate”, susține o sursă regală.

Pe Ducii de Sussex, stabiliți de ceva timp în California, nu mai este cazul să îi includem în aceste planuri, Harry și Meghan fiind rupți iremediabil de tradițiile și reuniunile de familie din Anglia. Cei doi vor petrece, cel mai probabil, un Revelion liniștit în reședința lor din Montecito, alături de micuții Archie și Lilibet.

External sponsored links

Anunturi promovate