fbpx

După închiderea bazei din Bacău, Wizz Air suspendă patru rute de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca și Sibiu

Wizz Air a adus noi modificări rețelei sale de rute și renunță la patru rute spre și dinspre țara noastră mai devreme decât programase anterior.

Decizia vine după o măsură similară luată prin închiderea bazei de pe Aeroportul Bacău, unde compania avea alocată o aeronavă.

Compania low-cost a decis în 10 ianuarie 2023 să suspende de la finalul lunii zborurile regulate dintre aeroporturile din București și Cardiff (Marea Britanie).

De asemenea, zborurile Wizz Air dintre Sibiu și Frankfurt Hahn vor fi suspendate începând cu data de 30 ianuarie 2023, cu aproape două luni mai devreme decât planificase anterior.

În plus, rutele Cluj Napoca – Koln și Cluj Napoca – Billund nu vor mai fi operate de Wizz Air după data de 18, respectiv 19 februarie 2023.

Tot la finalul lunii ianuarie, compania low-cost maghiară va renunța și la zborurile regulate dintre București și Viena.

În graficul de iarnă 2022-2023 Wizz Air opera 7 destinații din Bacău: Londra, Milano, Bruxelles, Liverpool, Torino, Bologna, Roma; din 01 februarie vor opera doar Londra și Milano.

În graficul de vară Londra era operat cu o frecvență de 9 ori/saptămână, iar în graficul de vară cu o frecvență de 7 ori/săptămână. Începand cu 01 februarie 2023, vor fi operate 6 zboruri.

Milano atat în graficul de vară 2022 cat și în graficul de iarnă a fost operat cu o frecvență de 3 ori pe săptămană, începand cu 01 februarie va fi operat de 2 ori pe săptamană.

Începand cu 28 martie, odată cu începerea graficului de vară, destinația Milano (Bergamo) va fi operată de Aeroitalia cu o frecvență de 4 ori pe săptămană.

CITEȘTE ȘI:

Wizz Air se retrage de pe aeroportul din Cardiff! Cursa spre și dinspre București va fi ANULATĂ!

Wizz Air închide baza din Bacău. Ce se întâmplă cu cei care au rezervat bilete

Mai mulți pasageri ai zborului Sibiu - Luton au rămas fără locuri în avion, deși aveau biletele cumpărate din timp

External sponsored links

Anunturi promovate