fbpx

Londra se alătură grupului care solicită crearea unui tribunal special internaţional pentru judecarea Rusiei

Regatul Unit a anunţat vineri că s-a alăturat unui grup de parteneri internaţionali care susţin urmărirea penală a Rusiei în faţa justiţiei internaţionale pentru invadarea Ucrainei.

''Aceste atrocităţi nu trebuie să rămână nepedepsite'', a declarat ministrul de externe britanic James Cleverly, care a amintit de moartea militarilor şi a civililor şi de strămutarea a milioane de ucraineni.

''Iată de ce Regatul Unit a acceptat invitaţia Ucrainei de a se alătura acestei coaliţii, contribuind cu expertiza noastră juridică pentru a explora opţiunile pentru a ne asigura că liderii Rusiei sunt traşi la răspundere complet pentru acţiunile lor'', a explicat Cleverly.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus la sfârşitul lunii noiembrie să lucreze la crearea unui tribunal special însărcinat cu judecarea crimei de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, iar ministrul de externe german, Annalena Baerbock, a făcut apel la rândul său, luni seară, la un "nou format" al tribunalului.

Curtea Penală Internaţională (CPI), al cărui sediu este la Haga, nu are competenţa să judece decât crimele de război şi crimele împotriva umanităţii comise în Ucraina, însă nu şi "crimele de agresiune" ale Rusiei, deoarece Moscova şi Kievul nu sunt semnatare ale Tratatului de la Roma care a instituit tribunalul.

Apreciind că discuţiile pentru crearea unui astfel de tribunal pentru "crime de agresiune" ar putea dura, comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a spus marţi, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, că trebuie reflectat, într-o primă fază, la crearea unui parchet internaţional pentru strângerea de probe.

Rusia a lansat în 24 februarie o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova pretinde că desfăşoară o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

External sponsored links

Anunturi promovate