fbpx

Român cercetat pentru trafic de migranţi în Marea Britanie, prins de poliţişti

Un bărbat de 31 de ani din comuna bistriţeană Rebrişoara, pe care autorităţile din Marea Britanie îl cercetează pentru trafic de migranţi, a fost depistat de către poliţişti şi reţinut, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

"Miercuri, 1 februarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au depistat, pe raza localităţii Lunca Ilvei, un bărbat, de 31 ani, din Rebrişoara, care era urmărit internaţional. Pe numele celui în cauză, autorităţile judiciare din Marea Britanie au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de migranţi, pe teritoriul Angliei", se menţionează în comunicatul IPJ.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române

Bărbatul a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de joi a fost prezentat Curţii de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

FOTO - Arhivă

External sponsored links

Anunturi promovate