Pasagerul Adam Groves a declarat că priveliştea „incredibilă" a „încununat" călătoria sa de patru nopţi, în cadrul căreia s-a logodit, potrivit BBC. El a mai spus că împreună cu logodnica sa Jasmine Mapp se afla pe partea stângă a avionului şi nu ar fi putut vedea luminile dacă pilotul nu ar fi fost „foarte amabil".
„Suntem încântaţi că pilotul a putut efectua o manevră controlată pentru a permite pasagerilor să asiste la o demonstraţie uimitoare din aer a uneia dintre cele mai frumoase manifestări ale naturii. Echipajul nostru va face întotdeauna mai mult decât trebuie pentru clienţii noştri şi suntem încântaţi că am putut să împărtăşim cu ei această privelişte specială", a declarat un purtător de cuvânt al EasyJet.
În timpul unui fenomen foarte rar şi spectaculos, aurora boreală a putut fi văzută în noaptea de duminică spre luni în Regatul Unit, inclusiv în regiunile sudice ale ţării.