fbpx

Marea Britanie a exportat în UE miere „falsificată”, lungită cu un sirop ieftin de zahăr

O anchetă a Comisiei Europene a dezvăluit că aproape jumătate din mierea testată nu era autentică și era de fapt ”falsificată” prin adăugarea unui sirop ieftin de zahăr. Toate produsele testate din Marea Britanie (UK) sunt suspectate a fi frauduloase.

Zece mostre de miere din Marea Britanie au picat testele Comisiei Europene. Oficialii UE suspectează că mierea din afara Uniunii, cel mai probabil din China, a fost adusă în Marea Britanie unde a fost ambalată și/sau amestecată cu un sirop de zahăr ieftin, care a făcut posibil ca prețul de la raft să fie mai mic decât în mod normal. Mierea a fost apoi exportată în țări din Uniunea Europeană.

Guvernul britanic a declarat că investighează rezultatele, dar nu există niciun risc pentru siguranța alimentelor. Oficialii spun că niciun test nu poate stabili autenticitatea mierii și cercetările continuă.

Reprezentanții Oficiului antifraudă al UE (Olaf) au declarat: „Astfel de practici fraudează consumatorii și pun în pericol producătorii onești, deoarece se confruntă cu concurența neloială din partea operatorilor care pot reduce prețurile datorită ingredientelor ilicite și ieftine”.

Acțiunea a fost condusă de direcția generală pentru sănătate și siguranță alimentară a Comisiei Europene, colaborând cu cele 18 țări care fac parte din rețeaua UE de fraudă alimentară (care nu mai include Marea Britanie de la Brexit).

Anchetatorii au testat 320 de mostre și au descoperit că 147 (46%) erau suspecte, unde „a fost detectat cel puțin un marker al surselor străine de zahăr”.

Raportul arată că mierea importată din Regatul Unit are o rată de suspiciune de 100% și „acest lucru ar putea fi rezultatul mierii produse în alte țări și prelucrată în continuare în Regatul Unit înainte de reexportul acesteia în UE”.

În 2022, Regatul Unit a importat peste 38.000 de tone de miere de la cel mai mare furnizor al său, China, unde există un risc cunoscut de falsificare cu sirop de zahăr. Etichetarea țării de origine nu este necesară pentru un produs amestecat din mai mult de o țară, așa că mulți cumpărători nu știu că un borcan ieftin de miere este probabil originar din China.

„Dacă vezi miere care costă 75 pence un borcan (n.red. 4,22 lei), este ceva prea frumos ca să fie adevărat. Este nerealist ca oamenii să poată produce miere autentică la acele prețuri”, a declarat Lynne Ingram, maestru apicultor la Wesley Cottage Bees.

External sponsored links

Anunturi promovate