fbpx

Ambasadorul român Laura Popescu a primit premiul Diplomatul European al Anului la Londra

Ambasadorul României la Londra, Laura Popescu, a primit luni distincţia "Diplomatul European al Anului" în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în cadrul ceremoniei anuale organizate de DIPLOMAT Magazine.

Premiul a fost decernat de jurnalistul BBC James Landale, în urma votului diplomaţilor acreditaţi la Londra, iar ceremonia a reunit peste 200 de membri ai corpului diplomatic şi oficiali britanici.

În discursul din cadrul ceremoniei, ambasadorul Laura Popescu a subliniat că este o onoare deosebită să primească o asemenea recunoaştere a activităţii sale în Regatul Unit, mulţumind colegilor de la misiunile diplomatice pentru încredere şi foarte buna colaborare la Londra. Totodată, a apreciat că distincţia este şi rezultatul muncii întregii echipe diplomatice a României în Marea Britanie.

Diplomat de carieră, ambasadorul Laura Popescu a evocat momente cheie ale activităţii diplomatice în Marea Britanie, cu accent pe componenta bilaterală, printre care recenta semnare la Londra de către miniştrii de externe ai celor ţări a Declaraţiei actualizate de Parteneriat Strategic între România şi UK, precum şi desfăşurarea primului Forum Bilateral româno-britanic.

Prima femeie ambasador al României în Regatul Unit, Laura Popescu este în prezent şi preşedintele Women in Diplomacy, o reţea care reuneşte femeile diplomat din Londra. În acest context, a vorbit despre noua generaţie de femei ambasador ale României şi despre rolul important şi contribuţia pozitivă a femeilor în diplomaţie.

Ceremonia de premiere a avut loc la Royal Over-Seas League, fiind acordate zece distincţii diplomaţilor din Londra, pe categorii geografice şi tematice. Anul trecut, premiul pentru Diplomatul European al Anului a fost decernat ambasadorului Uniunii Europene în Regatul Unit.

External sponsored links

Anunturi promovate