fbpx

Doi români, condamnați în Marea Britanie după ce au furat, într-un timp record, 21 de telefoane mobile

Doi români au speriat autoritățile din Marea Britanie după ce au reușit în timp record să fure 21 de telefoane mobile. Potrivit oamenilor legii, Ciprian Dănilă și Vasile Băncuță foloseau metode similare de furt, majoritatea operațiunilor fiind efectuate în cafenele cunoscute.

Ciprian Dănilă și al lui Vasile Băncuță, doi bărbați cu origini constănțene, care au fost prinși de poliția britanică după ce au furat 21 de telefoane mobile de la persoane de origine străină, în doar 9 zile. Se pare că cei doi români frecventau cafenele precum Starbucks sau Costa Coffee, dar și alte localuri, încercând să-i deruteze pe clienți atunci când își serveau cafeaua sau alte alimente.

Cei doi tineri, în vârstă de 28 de ani și 35 de ani au fost prinși printr-o operațiune comună a polițiilor din Liverpool și Manchester. Infracțiunile s-au desfășurat între 5 și 14 ianuarie, în Manchester.

Hoții aveau o metodă care le asigurau în cele mai multe cazuri „succesul garantat”. Astfel, ei utilizau niște pliante pe care le puneau în fața oamenilor de la mese, în timp ce încercau să le distragă atenția vorbind cu ei. În tot acest timp, le sustrăgeau telefoanele, de cele mai multe ori aflate pe masă.

Potrivit anchetei făcute de polițiști, cei doi români vindeau telefoanele furate pe piața neagră, iar din cele 21 de telefoane furate, doar un singur dispozitiv a putut fi găsit cu ajutorul aplicației Find My Phone. În urma cercetărilor s-a descoperit că cei doi români nu erau la prima operațiune de acest gen, ei având o experiență vastă în această zonă.

Polițiștii au dezvăluit că românii au folosit metode similare de distragere a atenției pentru a fura telefoane mobile și în țări precum Spania, Germania, Republica Cehă și Portugalia, unde acest mod de furt era mai puțin cunoscut.

În ultima sesiune de furturi, cea din Anglia, Ciprian Dănilă a furat 16 dispozitive în valoare de până la 1.400 de lire sterline fiecare, în timp ce Vasile Băncuță a sustras cinci dispozitive, care însumau 6.300 de lire sterline. În momentul reținerii, Băncuță deținea asupra sa 1.150 de lire sterline în numerar.

Cei doi au fost condamnați la câte 1 an și patru luni de închisoare și vor fi deportați din Marea Britanie după executarea pedepselor. În trecut, fiecare dintre ei a avut mai multe condamnări, petrecând mai multe luni în închisori din Spania, Germania și Cehia.

External sponsored links

Anunturi promovate