fbpx

Doi șoferi români de TIR, condamnați la închisoare după ce au încercat să introducă în UK 120 de kilograme de cocaină

Doi șoferi români de TIR au fost condamnați la închisoare și au primit amenzi în valoare de zeci de mii de euro. O instanță din Franța i-a judecat pe cei doi în regim de urgență. Ce au descoperit oamenii legii în camionul pe care îl conduceau și cu care încercau să ajungă în Marea Britanie.

La începutul lunii aprilie, oamenii legii din Franța au făcut o descoperire alarmantă într-un camion în care se aflau doi români.

Cei doi bărbați, în vârstă de 35 și 31 de ani, au fost judecați de o instanță în regim de urgență, pe 24 aprilie 2023, fiind condamnați la trei ani de închisoare cu detenție continuă. În plus, vor fi obligați să plătească administrației vamale o amendă în valoare de 48.000 de euro.

Cei doi șoferi români de TIR au fost acuzați că au transportat și au încercat să ducă în Marea Britanie 120 de kilograme de cocaină, valoarea drogurilor fiind estimată la aproape cinci milioane de euro.

Românii au fost prinși de polițiștii francezi la terminalul Calais al Eurotunelului. După ce vameșii au decis să facă un control mai amănunțit al vehicului al cărui cap tractor era înmatriculat în România, iar semiremorca, în Belgia, au descoperit trei lăzi din plastic în care erau mai multe pungi de supermarket pline cu pachete cu droguri. Șoferii au susținut că remorca a fost preluată din Belgia, la cererea șefului lor, și că nu ar participat la încărcarea acesteia.

Potrivit documentului CMR, camionul transporta nouă paleți cu marfă poștală.

Ambii români aveau cazierele curate. În acest context, apărătorul lor a explicat, în instanță, că fapta nu este un obicei, ci doar un eveniment nefericit pentru clienții săi. Avocatul a mai precizat că dosarul este incomplet și ar fi fost mai bine să se ceară o cercetare ulterioară.

External sponsored links

Anunturi promovate