fbpx

România va participa la Operaţia Interflex a Marii Britanii, de sprijinire a Ucrainei

Preşedintele Klaus Iohannis cere Parlamentului să aprobe participarea Armatei României la Operaţia Interflex a Marii Britanii cu până la 30 de militari, instructori şi personal de stat major.

„Evoluţiile recente ale războiului de agresiune din Ucraina au evidenţiat necesitatea creşterii ritmului instruirii militarilor ucraineni şi a diversificării tipurilor de instruire furnizate. Astfel, pe fondul solicitărilor Ucrainei de asistenţă pentru refacerea capabilităţilor sale militare, în pregătirea etapelor următoare ale conflictului, Marea Britanie a reluat activităţile de sprijinire a Ucrainei, sub denumirea Operaţia Interflex. Noua operaţie de desfăşoară pe teritoriul Marii Britanii, cu sprijinul contingentelor partenerilor internaţionali”, se arată în scrisoarea adresată de Klaus Iohannis Parlamentului.

În prezent, la operaţie participă instructori din 12 state aliate partenere.

„Participarea Armatei României la Operaţia Interflex va contribui la menţinerea profilulu9i operaţional al acesteia şi va aduce vizibilitate internaţională sporită ţării noatre, alături de beneficii importante, cuantificabile politic şi politico- militar, în dezvoltarea parteneriatului cu Marea Britanie. (...) La propunerea prim-ministrului Românieri, după consultarea CSAT, solicit Parlamentului să aprobe participarea Armatei României la Operaţia Interflex a Marii Britanii cu până la 30 de militari, instructori şi personal de stat major”, adaugă Klaus Iohannis.

El precizează că fondurile necesare pregătirii şi executării acestei misiuni se vor asigura din bugetul MApN.

External sponsored links

Anunturi promovate