fbpx

Două cutremure au zguduit luni seara România! Oamenii au ieșit din case panicați

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,9 s-a produs luni, la ora locală 20:46, în judeţul Arad, arată informaţiile publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul de luni seara a fost urmat la ora 22:55 de o replică cu magnitudinea 4,3, produsă la adâncimea de 10 kilometri, potrivit INFP.

Locuitorii de la blocurile din municipiul Arad şi oraşul Lipova au simţit cel mai intens cutremurul şi au ieşit în stradă speriaţi, însă autorităţile spun că deocamdată nu au fost raportate pagube.

În Arad şi Lipova, locuitorii de la blocuri încă sunt pe străzi, schimbând impresii şi spunând că a fost cel mai intens cutremur pe care l-au simţit în zonă.

„S-au zguduit ferestrele şi uşa de la apartament s-a deschis. Stau la etajul şase şi am simţit foarte puternic cum se clătina totul în jur. Prima reacţie a fost să fug, dar apoi mi-am adus aminte că nu e indicat să fii pe casa scării când e cutremur. Am coborât din bloc când s-a terminat şi toată lumea era afară să schimbe impresii. Sperăm că nu vor fi replici sau vor fi mai uşoare”, a spus un locatar din cartierul Aurel Vlaicu, Gabor Sinka.

Primarul din Lipova, Florin Pera, a spus că localnicii de la blocuri şi case au ieşit în stradă imediat.

„Sunt martori care mi-au relatat că au văzut cum se clatină turla Bisericii Ortodoxe Radna, dar din fericire nu s-a prăbuşit şi până acum nici nu au fost raportate pagube în Lipova. Eu am plecat deja în recunoaştere în cartiere, să vorbesc cu oamenii şi să văd dacă sunt probleme. Tot ce pot să spun până acum este că în zona Lipova, unde am înţeles că a fost epicentrul, eu, personal, nu am simţit niciodată un cutremur atât de puternic. A fost în două reprize scurte, cu pauză de câteva secunde între ele, aşa am simţit eu”, a spus primarul.

Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an din România, cu magnitudinea 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

O femeie din Arad a postat pe Facebook imagini surprise din timpul seismului.

„Scarțâia casa. Noroc că e din lemn și rezistentă la cutremure. În schimb, la blocuri unii au făcut atac de panică. Să sperăm că nu sunt pagube. Dar sincer am crezut că a căzut o bombă”, spune Marta din Arad.

„Cutremur resimtit destul de tare în Cluj, a scris Ovidiu.

„Cutremur simțit la Turda, judetul Cluj”, a scris și Horia.

External sponsored links

Anunturi promovate