fbpx

WhatsApp urmează să introducă o funcție care va permite editarea mesajelor

WhatsApp va oferi utilizatorilor săi una dintre cele mai aşteptate funcţii ale sale, iar aceasta va fi disponibilă la nivel global în următoarele săptămâni.

”Pentru momentele în care greşeşti sau pur şi simplu te răzgândeşti, poţi acum să editezi mesajele trimise pe WhatsApp”, a transmis luni aplicaţia de mesagerie deţinută de Meta Platforms, într-o postare pe blog.

Odată cu lansarea globală a funcţiei expeditorii îşi vor putea modifica mesajele în decurs de 15 minute de la apăsarea trimiterii. Funcţia va putea fi accesată apăsând lung mesajul şi alegând ”editare” din meniul derulant.

Mesajul modificat va purta eticheta ”editat”, însă fără a afişa istoricul editărilor.

Aplicaţiile concurente, precum Telegram şi Signal, permit deja utilizatorilor să editeze mesaje.

External sponsored links

Anunturi promovate