fbpx

Ce studii are Regele Charles: „Nu mi-a plăcut cartea așa de mult”

Regele Charles al III-lea este, dacă îți vine să crezi, primul monarh din istoria noastră care a fost educat într-o școală. Majestatea Sa, în vârstă de 74 de ani, este, de asemenea, primul rege sau regină a Regatului Unit care deține o diplomă universitară. 

Regretata regină Elisabeta a II-a nu a frecventat o școală propriu-zisă, ci a fost educată acasă de o serie de tutori, un lucru normal pentru o fiică dintr-o familie regală sau bogată în acea perioadă de timp. Însă pe fiul său a ales să îl dea la școală.

Astfel, regele Charles al III-lea este primul Prinț educat în afara Palatului Regal. Suveranul și-a început periplul educativ la o școală primară publică, Hill House School din Knightsbridge, în districtul regal Kensington și Chelsea, Londra, pe când avea șase ani. Din prima zi, 7 noiembrie 1956, a fost tratat ca orice elev normal, fără tratament preferențial.

În septembrie 1957, Regele a fost mutat la Cheam Preparatory School din Headley, Hampshire – cea mai veche școală pregătitoare din țară, care și-a deschis porțile pentru prima dată în 1645. Tatăl său, Prințul Philip, Ducele de Edinburgh, fusese anterior elev al acestei școli.

Tatăl lui William și Harry a rămas elev la Cheam până în 1962, când a fost mutat la internatul scoțian Gordonstoun. Prințul Philip a fost, de asemenea, elev la Gordonstoun, care este încă deschis și se află în orașul Elgin, Moray, în Highlands scoțiene. Cu toate acestea, în 1974, Charles a vorbit despre perioada petrecută la școală, spunând:

„Nu mi-a plăcut școala atât de mult pe cât poate ar fi trebuit, dar asta a fost doar pentru că sunt mai fericit acasă decât oriunde altundeva. Dar Gordonstoun mi-a dezvoltat voința și autocontrolul, m-a ajutat să mă disciplinez…”, spunea Majestatea Sa.

Soțul Reginei Camilla a mers la Trinity College, parte a Universității din Cambridge, din 1967 până în 1970, acolo unde a obținut o diplomă de licență în arheologie și antropologie. De altfel, Majestatea Sa este primul monarh domnitor care deține o diplomă universitară.

În timpul celui de-al doilea an de licență, Charles a petrecut un semestru la University College of Wales, în Aberystwyth, pentru a studia limba galeză și istoria Țării Galilor – în calitate de Prinț de Wales la acea vreme.

Câțiva ani mai târziu, în 1975, Regele a primit un Master of Arts de la Cambridge – nu o calificare postuniversitară, ci mai degrabă un rang academic.

External sponsored links

Anunturi promovate