fbpx

Ministrul român de Externe participă, la Londra, la Conferinţa privind reconstrucţia Ucrainei

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, participă, miercuri şi joi, la Conferinţa privind reconstrucţia Ucrainei, care se desfăşoară la Londra, transmite MAE.

Evenimentul, organizat de Regatul Unit şi Ucraina, reuneşte oficiali de nivel înalt şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, din sectorul privat, mediul academic sau din societatea civilă.

Ediţia din 2023 a Conferinţei privind reconstrucţia Ucrainei se concentrează pe acţiunile concrete care pot contribui la reconstrucţia Ucrainei, cu accent pe implicarea sectorului privat şi pe reformele necesare pentru facilitarea investiţiilor, şi susţinerea procesului de integrare în Uniunea Europeană.

Potrivit MAE, discuţiile vor aborda inclusiv subiectul mijloacelor pentru asigurarea împotriva riscurilor de război şi stimularea investiţiilor străine. Printre sectoarele vizate se numără tehnologia, logistica, subiectul coridoarelor de transport, energia verde, resursele naturale, reconstrucţia infrastructurii, digitalizarea, agricultura şi alimentaţia, sănătatea şi produsele farmaceutice.

Formatul Conferinţei privind reconstrucţia Ucrainei (Ukraine Recovery Conference - URC), lansat în 2017 şi dedicat susţinerii procesului de reforme din Ucraina, a fost reorientat, după ce Rusia a pornit războiul împotriva Ucrainei, către tema reconstrucţiei. Primele cinci ediţii s-au desfăşurat în Regatul Unit - 2017, Danemarca - 2018, Canada - 2019, Lituania - 2021 şi Elveţia - 2022.

External sponsored links

Anunturi promovate