fbpx

Românul plecat la muncă în Marea Britanie și dat dispărut de aproape o lună a fost găsit! Este teafăr și nevătămat

După mai bine de o lună de când i se pierduse urma, Marian Simion a fost găsit. Cazul bărbatului de 45 de ani din Botoșani, plecat peste hotare, a ajuns la urechile multor români, dar fără rezultat. Când speranța se dusese pentru familie, a sunat chiar dispărutul!

Marin Simion a plecat în Marea Britanie, în Londra, mai exact, unde erau și copiii și nepoții săi. Inițial, a mers acolo acum mai bine de un an, pentru a avea grijă de cei mici cât timp părinții sunt la muncă. Fiind o fire independentă, nu a rezistat mai mult de patru luni să stea pe banii copiilor și a decis să-și caute un loc de muncă.

A reușit să se angajeze și să găsească chiar un patron care să-i asigure și cazare. La un moment dat, și-a pierdut locul de muncă, rămâne, astfel, și fără cazare și ajunge să doarmă pe străzi. Nici copiii, nici nepoții nu știau că a ajuns în astfel de condiții, dar el a preferat să se descurce pe cont propriu.

De atunci, a ținut constant legătura cu familia din România, dar de pe data de 3 iulie 2023, nu a fost chip să-l mai contacteze. Dat fiind faptul că nimeni nu putea da informații despre el, apropiații au contactat Poliția Română și i-au transmis semnalmentele.

Bărbatul care este tată a cinci copii a fost găsit, la aproape o lună de la dispariție. În primă instanță, o pagină de Facebook destinată românilor din Regatul Unit spunea că un nepot de-al lui Marian Simion l-a găsit la o casă de rugăciune a unui cult, unde nu ar fi avut voie să utilizeze telefonul.

„Nu i s-a dat voie cu telefonul mobil, dar ne bucurăm că l-am găsit și este bine”, a spus Mădălin Hreniuc. Tânărul a trimis și o fotografie alături de bărbat.

Ulterior, una dintre fiicele românului plecat în Marea Britanie a spus că tatăl ei nu a fost, de fapt, la nicio casă de rugăciune, ci la dezalcoolizare.

„Nu l-a găsit Mădălin, a sunat ata singur. Nu a fost la pocăiți, ci a fost la un centru de dezalcoolizare unde li s-au confiscat telefoanele”, a spus Daniela.

Ca urmare, Marian Simion era, de fapt, la un centru de dezalcoolizare. Nu este de mirare, dat fiind faptul că în urmă cu doar câteva zile, aceeași fiică povestea că părintele ei are, într-adevăr, viciul băuturii.

External sponsored links

Anunturi promovate