În postarea Xbox se precizează că: “S-au schimbat multe de la lansarea Xbox 360 în 2005. Tehnologia a evoluat, așteptările din partea jucătorilor s-au schimbat, iar noi ne concentrăm să facem din Xbox Series X/S cea mai bună consolă”.
Producția de Xbox 360 a fost oprită în 2016, iar un an mai târziu a fost lansat serviciul Xbox Game Pass, care poate fi accesat atât pe console, cât și pe Windows, care le permite jucătorilor să joace diferite titluri, fără a le cumpăra, în schimbul unui abonament lunar.
De asemenea, Microsoft elimină aplicația Movies & TV de pe Xbox 360. Acest lucru înseamnă că “conținutul TV și filmele nu vor mai putea fi vizionate pe Xbox 360 după 29 iulie 2024”, explică Dave McCarthy, vicepreședinte al serviciilor pentru jucători Xbox.
Xbox 360 este considerată una dintre cele mai bine vândute console din toate timpurile, aflându-se în competiție cu rivala PlayStation 3 de la Sony. Microsoft a vândut aproximativ 84 de milioane de unități de Xbox 360 până în 2014, când a încetat să mai raporteze vânzările.