fbpx

Asistenta criminală din Marea Britanie care a ucis șapte bebeluși și a încercat să omoare alți șase și-a aflat sentința

​Lucy Letby, o asistentă din Marea Britanie, în vârstă de 33 de ani, care a ucis şapte nou-născuţi prematuri și a încercat să omoare alți şase în secţia de neonatologie a spitalului din nord-vestul Angliei în care ea a lucrat, a fost condamnată luni pe viață, fără posibilitatea de a fi liberată condiționat.

Lucy Letby nu a fost în sală la momentul anunțării sentinței.

La sfârşitul unui proces care a durat nouă luni, Lucy Letby a fost găsită vinovată de juriul unui tribunal din Manchester (nord) pentru crimele comise la Spitalul Countess of Chester, din oraşul cu acelaşi nume, între 2015 şi 2016.

Între iunie 2015 şi iunie 2016, şapte bebeluşi prematuri au murit brusc, fără un motiv evident, uneori la câteva ore unul de celălalt. Alţi zece bebeluşi au fost aproape de moarte, tot fără un motiv evident, însă au fost salvaţi.

Asistenta, în vârstă de 25 de ani la momentul producerii faptelor, a declarat că este nevinovată. Ea a fost acuzată că le-a injectat aer intravenos nou-născuţilor, că a folosit sonde nazogastrice pentru a le injecta aer sau o supradoză de lapte în stomac. De asemenea, ea a fost acuzata că le-a injectat insulină. Uneori, ea combina mai multe agresiuni până când bebeluşii mureau.

„I-am ucis intenţionat pentru că nu sunt suficient de bună să am grijă de ei", a scris femeia într-un bilet găsit de poliţiştii care i-au percheziţionat locuinţa după ce a fost arestată. "Sunt o persoană rea, oribilă", a mai scris ea.

Ea era singurul membru al personalului medical încă de serviciu în timpul deteriorării bruşte a stării nou-născuţilor, a subliniat judecătorul James Goss, înainte ca cei 12 juraţi să înceapă deliberările pe 10 iulie.

Procesul a început pe 10 octombrie 2022, la Manchester. Bebeluşii au fost identificaţi doar prin litere, de la A la Q, pentru a proteja familiile. Părinţii au depus mărturie, uneori cu ochii în lacrimi.

Ea a fost acuzată că a încercat să-i omoare pe unii dintre ei în mai multe rânduri. Împotriva ei au fost formulate 22 de capete de acuzare, şapte pentru omor şi 15 pentru tentativă de omor asupra a 10 bebeluşi.

Printre victime, gemeni şi chiar tripleţi, dintre care doi au murit la 24 de ore distanţă după ce Lucy Letby s-a întors din vacanţă în iunie 2016. Al treilea bebeluş a scăpat cu viaţă, după ce părinţii au cerut să fie transferat la alt spital.

External sponsored links

Anunturi promovate