fbpx

Inflație în scădere în UK! Prețurile încep să se calmeze

Inflaţia din Marea Britanie a atins 6,7% în august, sub aşteptările analiştilor care acum pariează pe o menţinere a dobânzilor la nivelul actual. Indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut cu 0,3% faţă de luna trecută.

Economiştii se aşteptau ca inflaţia să ajungă la 7% şi să crească cu 0,7% faţă de luna trecută, pe fondul unei uşoare creşteri a preţurilor combustibililor.

„Cele mai mari contribuţii la scăderea inflaţiei au avut-o alimentele, unde preţurile şi-au încetinit creşterea, şi serviciile de cazare unde preţurile sunt volatile, scăzând în luna august.”, a explicat Office for National Statistics. „Creşterea preţurilor la carburanţi a afectat negativ evoluţia inflaţiei”

Raoul Ruparel, director al Centre for Growth, parte a Boston Consulting Group, a arătat că scăderea inflaţiei va fi salutată de către decidenţii politici şi de populaţie deoarece încetinirea creşterii preţurilor este resimţită şi de consumatori.

„Credem că Banca Angliei va creşte în continuare dobânzile mâine, dar noile date le vor ghida acţiunile ulterioare. Cu toate acestea setul de date evidenţiază o provocare pentru Banca Angliei, economia dând acum semne de slăbiciune, impactul total al creşterilor ratelor nefiind încă absorbit.”

Piaţa consideră o creştere cu 25 de puncte de bază ca fiind posibilă, decizie ce ar duce dobânda de bază la 5,5%, cel mai ridicat nivel din 2007. În lumina noilor date, şansele pentru o pauză în creşterea dobânzilor au sărit de la 20% la aproape 50%.

Caroline Simmons, directorul de investiţii al UBS pentru Regatul Unit, a declarat că, cel mai probabil, banca centrală va creşte în continuare dobânda joi.

„Credem că aceasta ar putea fi ultima ultima majorare a dobânzilor doarece avem forţe care trag în jos inflaţia”

External sponsored links

Anunturi promovate