Suveranii britanici au coborât din tramvai după două staţii, în Place de la Bourse, unde au fost primiţi de Orchestra Naţională din Bordeaux Aquitaine cu melodia ”All You Need Is Love” a Beatles.
Această scurtă deplasare a fost oranizată pentru reflecta convingerile ecologice ale regelui Charles al III-lea, una dintre temele vizitei sale în Franţa.
Cu toate acestea, Charles şi Camilla se întorc de la Paris la Londra cu avionul, din motive de securitate.
Regele Charles al III-lea şi regina Camilla au sosit vineri după-amiaza la Bordeaux, un fost pământ englez.
Monarhul britanic, care a pledat în favoarea unei consolidări a legăturilor britanico-franceze miercuri, la Versailles, şi în favoarea unei ”Antante” bilaterale în lupta împotriva modificărilor climatice, joi, în Senatul francez, a plasat din nou mediul în centrul acestei ultime zile a vizitei sale de stat în Franţa.
El s-a întâlnit cu primarul ecologist al oraşului, Pierre Hurmic, care a declarat starea de urgenţă climatică după ce a fost ales în 2020.
El a vizitat o pădure experimentală, în care oameni de ştiinţă studiază impactul modificărilor cliamtice, şi o podgorie biodinamică.