fbpx

Pilot al companiei aeriene British Airways, prins drogat înainte de un zbor

Un pilot al cunoscutei companii aeriene British Airways a fost prins drogat chiar înainte de o cursă din Africa de Sud spre Marea Britanie.

Incidentul s-a petrecut în orașul Johannesburg, capitala provinciei Gauteng din Africa de Sud. Cu scurt timp înainte de a pilota un avion care avea ca destinație Londra, angajatul British Airways a participat la o petrecere deocheată.

După acest chef el s-ar fi lăudat cu isprăvile sale unei stewardese. Conștientă de pericolul la care sunt supuși sute de pasageri, femeia a dat alarma. Potrivit publicației Mirror, individul ar fi povestit chiar că a tras pe nas cocaina de pe sânii unei femei înainte de zbor.

”Mi-am pierdut cămașa pe undeva. Apoi, unul dintre băieții de la petrecere a venit cu o farfurie pe care se aflau câteva linii de cocaină. Apoi ne-am întrebat de pe pieptul cărei femei am putea priza”, povestește pilotul, în confesiunea făcută stewardesei. El i-a mai spus acesteia că a fost atât de obosit în ziua următoare încât nu s-a putut trezi până la ora 14:00.

Din fericire, avionul de la Johannesburg, din Africa de Sud, până la Londra, în Anglia, nu l-a mai avut la manșă pe acest pilot. El a fost retras din cursă și ulterior transportat la Londra unde a fost testat pozitiv pentru consumul de droguri.

Această escapadă l-a costat scump pe pilotul britanic. Autoritatea Aviației Civile din Anglia i-a retras certificatul de zbor acestuia, interzicându-i să mai piloteze avioane.

Într-o poziție oficială pentru Sky News, British Airways a confirmat că pilotul nu mai este angajat al companiei aeriene. ”Siguranța este întotdeauna prioritatea noastră principală. Problema a fost înaintată CAA (Autoritatea Aviației Civile)”, a spus compania aeriană.

”O companie aeriană trebuie să ne informeze imediat dacă un pilot din Regatul Unit a consumat abuziv băutură sau droguri la îmbarcare sau la bordul unei aeronave”, a declarat un purtător de cuvânt al CAA.

În urma acestui incident grav, avionul din Johannesburg a avut o întârziere de o noapte în Africa de Sud. A fost găsit apoi un pilot de rezervă pentru a opera zborul către Europa.

External sponsored links

Anunturi promovate