Peste 1.800 de obiecte vor fi vândute de casa de licitaţii Propstore în cadrul licitaţiei sale anuale, a cărei ediţie din 2023 se va desfăşura în perioada 9-12 noiembrie la Londra.
Vedeta acestei licitaţii, despre care reprezentanţii casei Propstore afirmă că ar putea obţine încasări totale de 12 milioane de lire sterline (14,6 milioane de dolari), este capul robotului C-3PO pe care actorul Anthony Daniels l-a purtat în filmul "Star Wars: A New Hope", ce ar putea fi vândut cu o sumă cuprinsă între 500.000 şi 1 milion de lire sterline (600.000-1,2 milioane de dolari).
Anthony Daniels va pune în vânzare şi alte obiecte de recuzită din franciza "Star Wars".
"Dispunem de arhiva lui completă din perioada în care a jucat în filmele 'Star Wars', ce include anumite obiecte de recuzită şi părţi componente ale costumului său, inclusiv capul, mâinile şi picioarele robotului", a declarat fondatorul casei Propstore, Stephen Lane.
"Avem şi scenariul original cu însemnările sale", a adăugat el.
Printre costumele puse în vânzare se vor afla cămaşa, haina şi pantalonii purtaţi de Leonardo DiCaprio în filmul "Titanic" (100.000-200.000 de lire sterline), halatul de baie purtat de personajul Honey Ryder interpretat de Ursula Andress în filmul "Dr. No" (70.000-140.000 de lire sterline) şi costumul de cascadorie purtat de Johnny Depp în "Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides" (50.000-100.000 de lire sterline).
Obiectele de recuzită includ biciul lui Harrison Ford din "Indiana Jones and the Temple of Doom" (100.000-200.000 de lire sterline), armătura mănuşii metalice a personajului Freddy Krueger din "Nightmare on Elm Street" şi schema sa desenată manual (200.000-400.000 de lire sterline) şi pantofii de sport purtaţi de Tom Hanks în "Forrest Gump" (15.000-30.000 de lire sterline).
Alte loturi puse în vânzare includ scenariul adnotat al regizorului Stanley Kubrick pentru filmul "The Shining" (30.000-60.000 de lire sterline) şi un palton purtat de Marlon Brando în "The Goodfather" (25.000-50.000 de lire sterline).
Stephen Lane a dezvăluit că aceste obiecte provin de la colecţionari, curatori, deţinători de arhive, studiouri de film şi companii de producţie.