fbpx

Numărul pacienţilor COVID-19 spitalizaţi în Anglia, la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni

Numărul pacienţilor spitalizaţi în Anglia şi care au fost depistaţi pozitiv la COVID-19 a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni, un nou semn că virusul circulă la scară mai largă în rândul populaţiei.

Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) continuă să ofere cea mai recentă doză booster anti-COVID-19, iar în prezent peste o treime din persoanele de peste 65 de ani din Anglia s-au vaccinat.

Campania a fost demarată ca măsură de precauţie împotriva celei mai recente variante Omicron - BA.2.86 -, deşi experţii spun că nu există nicio dovadă în prezent că noua tulpină ar putea provoca forme mai grave decât celelalte variante aflate în circulaţie.

Pe 8 octombrie, erau 4.414 pacienţi spitalizaţi cu COVID-19, potrivit NHS.

Numărul pacienţilor este cu 14% mai mare decât săptămâna trecută şi este cel mai ridicat din data de 4 mai.

Numărul este în continuare sub nivelul din iarna 2022/23, când totalul spitalizărilor a ajuns la aproape 10.000 şi cu mult sub nivelul maxim de 34.000 din iarna 2020/21.

Rata internărilor din cauza COVID-19 în Anglia a continuat să urce până la 6,1 la 100.000 de persoane în săptămâna care s-a încheiat pe 8 octombrie, de la 5,7 săptămâna anterioară şi 4,3 cu două săptămâni înainte.

Rata a ajuns la 11,4 la 100.000 de locuitori în perioada Crăciunului 2022.

Ratele sunt mai ridicate în rândul persoanelor cu vârsta peste 85 de ani - 62,7 la 100.000 -, iar în grupa de vârsta 75-84 de ani, rata este de 30 la 100.000 de locuitori.

Cel mai nou booster anti-COVID-19 este oferit în Marea Britanie tuturor persoanelor peste 65 de ani, rezidenţilor din azile, asistenţilor sanitari din linia întâi, persoanelor cu risc crescut cum ar fi gravidele sau cei care au o afecţiune preexistentă, personalului de îngrijire neremunerat, precum şi cei cu care intră în contact o persoană cu sistemul imunitar slăbit.

Circa 35,3% dintre oamenii de peste 65 de ani din Anglia au fost vaccinaţi, potrivit Agenţiei de securitate sanitară din Marea Britanie (UKHSA).

External sponsored links

Anunturi promovate