fbpx

Nivelul salariului în Marea Britanie depăşeşte rata inflaţiei, pentru prima dată în aproape doi ani

Nivelul salariului reglementat în Marea Britanie a crescut în ritm anual cu 7,8% în perioada iunie-august 2023, depăşind rata inflaţiei pentru prima dată în aproape doi ani, un semn al atenuării presiunilor asupra costului vieţii, arată datele publicate marţi Oficiul Naţional de Statistică (ONS).

Datele revizuite arată că salariile au depăşit inflaţia şi în perioada mai-iulie 2023, ceea ce înseamnă că remuneraţia a depăşit preţurile pentru prima dată din octombrie 2021.

Cu toate acestea, există diferenţe semnificative între salarizarea din sistemul public şi cel privat. În perioada iunie-august 2023, creşterea salariilor în sectorul public a fost de 6,8%, cel mai semnificativ avans de când ONS a început publicare datelor, în 2001. Creşterea medie a salariilor în sectorul privat a fost de 8%.

Cele mai mari creşteri de salarii în ritm anual s-au înregistrat în domeniul serviciilor financiare şi al celor pentru companii, precum şi în industrie.

Chiar dacă rata anuală a inflaţiei încetineşte, ea s-a situat la 6,7% în august, mult peste ţinta Băncii Angliei (BoE), de 2%. Pentru a contracara creşterea preţurilor, BoE a majorat dobânzile, dar analiştii se aşteaptă ca la viitoarea reuniune de politică monetară Banca Angliei să menţină dobânzile la 5,25%.

În perioada iunie-august 2023, salariile, excluzând bonusurile, au crescut în ritm anual cu 7,8%. A fost un avans mai redus faţă de creşterea de 7,9% din perioada mai-iulie 2023, dar în linie cu aşteptările analiştilor. Incluzând bonusurile, salariile au crescut în ritm anual cu 8,1%

Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 43.000, la 988.000, în perioada iulie-septembrie 2023. Cu toate acestea, numărul locurilor de muncă vacante rămâne cu 187.000 peste nivelul din perioada ianuarie-martie 2020, înainte ca pandemia să afecteze economia.

External sponsored links

Anunturi promovate