fbpx

Foștii consilieri ai lui Boris Johnson spun că acesta părea obsedat în timpul pandemiei „de faptul că bătrânii ar trebui să-și accepte soarta” pentru a salva economia

Foștii consilieri ai lui Boris Johnson descriu haosul decizional din timpul pandemiei și arată că acesta “părea obsedat de faptul că bătrânii ar trebui să-și accepte soarta” pentru a salva economia.

În cadrul “Anchetei publice privind Covid 19”, o procedură oficială, dar non-judiciară, în care sunt examinate practicile guvernamentale privind pandemia, Dominic Cummings, principalul consilier al lui Boris Johnson de la vremea respectivă, a descris haosul și numeroasele disfuncții din interiorul guvernului britanic. Personaj controversat și misterios, considerat un broker de putere și principal artizan al Brexit, Cummings a spus că numirea lui Johnson în funcția de prim-ministru a fost în sine ridicolă (termenul folosit, “crackers” este unul argotic) și nu s-a sfiit să îi insulte pur și simplu pe mulți dintre miniștrii cabinetului.

Cummings a mai spus că Johnson se răzgândea tot timpul, în perioada pandemiei, ceea ce a făcut dificilă stabilirea unor politici coerente, în timp ce despre secretariatul prim-ministrului a spus că era “gunoi ars”.

Mărturia lui Cummings vine după cea a lui Lee Cain, directorul de comunicare al lui Boris Johnson, care a spus că acesta n-a fost deloc un premier adecvat pentru cea mai mare criză pe timp de pace prin care a trecut vreodată Marea Britanie. El a explicat decizia guvernului britanic de a introduce cu întârziere (de aproape o lună) restricții de circulație (lock down) prin faptul că Johnson s-a gândit inițial “să permită pandemiei să treacă peste populația în vârstă”, dar ulterior a revenit. Mărturia sa a fost coroborată cu însemnările directorului științific al guvernului, Sir Patrick Vallance, care a notat că “domnul Johnson este obsedat de faptul că persoanele în vârstă ar trebui să își accepte soarta și să îi lase pe tineri să meargă mai departe cu viața și cu economia”. Acesta mai arată că, de fapt, în interiorul partidului conservator era larg împărtășită opinia că Coronavirusul “este modul naturii de a trata bătrânii”, iar Boris Johnson a spus la un moment dat: “Nu sunt complet sigur că nu sunt de acord cu asta”.

Ancheta publică a fost instituită chiar prin decizia Guvernului Johnson, la finalul anului 2021, sub presiunea familiilor care au pierdut apropiați în timpul pandemiei. Ea este condusă de judecătorul pensionar Heather Hallett și este de așteptat să dureze trei ani.

External sponsored links

Anunturi promovate