Au fost 12 persoane dintr-o familie, care s-au ospătat copios într-un pub din localitatea Cornwall, Marea Britanie, sâmbăta trecută, pe 28 octombrie. Au fugit apoi fără să plătească, chiar în timp ce chelnerița venea cu nota. Patronul, după ce a văzut imaginile de pe camere, a anunțat public că îi așteaptă cu banii, ar ultimatumul a expirat, așa că făcut toată povestea publică.
Nota de plată a ajuns la 260,50 lire sterline și a inclus șase sticle de suc de fructe, zece sticle de bere Stella, două sticle de Pepsi Max, două porții mari de lasagna de vită, o friptură imensă, șase porții pentru copii și alte patru sticle de bere.
Pub-ul a apelat la Facebook pentru a găsi vinovații, care apar pe camerele de supraveghere.
„Aceste 12 persoane au mâncat la noi între orele 14:00 și 16:00, astăzi, și au plecat fără să plătească. Nu e nicio greșeală, a fost un gest calculat și dovedit de înregistrările integrale ale camerelor de supraveghere. Am raportat acest lucru poliției, dar dacă cineva îi recunoaște pe acești oameni sau are informații care ne-ar putea ajuta să-i găsim, vă rugăm să ne contactații. Vă garantăm confidențialitatea. Oferim recompensă pentru găsirea acestor escroci!"
Într-o actualizare ulterioară, patronii pub-ului au spus că au aflat numele familiei și le-au acordat până a doua zi dimineață (vineri, 3 noiembrie) termen de grație să plătească, înainte de a face plângere la Poliție și a le face publică identitatea pe rețelele sociale.
Un angajat al restaurantului a explicat cum grupul a reușit să fugă. „Când chelnerița s-a întors, toți dispăruseră. Păreau că își duc copiii la zona de joacă din grădină, dar au plecat pur și simplu. Nu au comandat cele mai mari sau mai scumpe preparate, sau ceva care ar fi atras atenția. Unii dintre copii au împărțit porțiile. Nu au fost nesimțiți sau ceva de genul, dar înregistrările camerelor de supraveghere îi arată cum s-au ridicat deliberat și au plecat. Au așteptat și au stat la pândă, timp de 45 de secunde, până când personalul nostru a ieșit din încăpere, înainte de a alerga toți afară pe ușă."
Nu există deocamndată o poziție oficială a Poliției din Devon și Cornwall.