fbpx

Explicația șoferului de TIR român prins băut la volan în Durham. S-a urcat cu mastodontul pe un sens giratoriu

Un șofer de TIR din județul Botoșani a ajuns în presa internațională după ce a fost prins băut la volan, în apropiere de Aycliffe Village, în comitatul Durham, Marea Britanie.

Bărbatul conducea haotic și ar fi fost la un pas să lovească și alți șoferi. Oprit și testat, s-a dovedit că depășise de patru ori limita permisă de alcool la volan în Anglia. A primit închisoare cu suspendare și nu mai are voie să conducă timp de trei ani în Regatul Unit.

Șoferul român a fost oprit de un agent în apropiere de Aycliffe Village, în comitatul Durham. Acesta a tras mașina lângă TIR, a coborât și i-a cerut șoferului să facă la fel.

Înainte de acest moment șoferul conducea haotic. În timp ce era urmărit a urcat cu roțile din dreapta peste bordura unui sens giratoriu, iar remorca s-a înclinat periculos.

Șoferul în vârstă de 38 de ani, originar din Botoșani, a fost testat cu un aparat de tip etilotest, se pare de două ori. De fiecare dată a ieșit o alcoolemie de aproape patru ori mai mare decât limita permisă la volan în Anglia.

Cazul a fost mediatizat în presa din Marea Britanie. Polițiștii spun că au ajuns pe urmele individului sesizați de alți șoferi aflați în trafic care aproape au fost loviți de acesta.

Pe lângă o pedepsă de două săptămâni de închisoare cu suspendare, bărbatul nu mai are voie să conducă timp de trei ani în Marea Britanie și trebuie să plătească 200 de lire cheltuieli de judecată.

Șoferul a precizat că traversează o perioadă grea din punct de vedere emoțional și că în cei 18 ani de când conduce mașini de mare tonaj nu a băut niciodată.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO - Un șofer de TIR român i-a șocat pe britanici! A depășit de patru ori limita de alcool la volan

 

External sponsored links

Anunturi promovate