fbpx

Apă importată din România, oferită pacienților dintr-un spital din Londra. Un român internat acolo a publicat o fotografie devenită virală

Românul internat într-un spital din Londra a postat pe internet o fotografie cu meniul de la cină pe Reddit, iar comentariile internauților nu au contenit.

Articolul continua dupa recomandarile de servicii din comunitatea romaneasca din UK
« »

”Cina, meniul și camera mea de spital în UK. Unde mai pun că în holul spitalului au o cafenea/restaurant italian, un magazin și câteva cafenele. O baie individuală cu duș și calculator în fiecare cameră, deși nu l-am folosit deloc de când sunt aici”, a fost titlul postării în care apar trei fotografii, dintre care două cu camera de spital, dar și cu cina.

”Cina: Stroganoff de vită și ciuperci, iar la desert, prăjitură cu cremă de ou și lapte (custard). PS: E un spital NHS (National Health System, adică o unitate medicală „de stat” – n.r.). Și Aqua Carpatica se vinde în Tesco în UK”, a mai scris românul.

”Dacă ar vedea cineva un meniu ca ăla în România ar crede că e o farsă”, a comentat cineva.”Mișto hotel, unde ziceai că e?” și ”Parcă e o pensiune”, au fost alte comentarii la postarea respectivă.

External sponsored links

Anunturi promovate