Nava a fost modernizată pe șantierul naval al companiei Babcock, din portul scoțian Rosyth.
MApN a plătit pentru HMS Blyth și pentru o altă navă identică (HMS Ramsey) 150 de milioane de euro (fără TVA).
Vânătoarele de mină din clasa Sandown au o lungime de 52,5 metri și un deplasament de 600 de tone, cu un echipaj de până la 40 de marinari. Sunt realizate din materiale nemetalice, preponderent fibră de sticlă, pentru a evita să atragă minele marine tradiționale.
Au armament de calibru mic (un tun de 30 mm și mitraliere), iar scopul lor principal este de cercetare, detecție, clasificare, urmărire și distrugere/neutralizare a minelor marine.
Prin modernizare, au primit un sonar de înaltă definiție pentru cercetarea submarină și sistemul autonom de cercetare și distrugere a minelor (SEAFOX), care folosește două tipuri de drone subacvatice telecomandate.