Audierea, stabilită pentru 20 şi 21 februarie, "ar putea fi ultima şansă pentru Julian Assange de a preveni extrădarea sa în Statele Unite", au scris aceştia într-un comunicat.
Doi magistraţi vor examina decizia Înaltei Curţi luată de un singur judecător pe 6 iunie de a-i refuza lui Julian Assange permisiunea de a face recurs, au explicat susţinătorii săi.
După audierea din februarie, Julian Assange fie va avea "alte ocazii de a-şi susţine cazul" în faţa justiţiei britanice, "sau se vor fi epuizat toate recursurile fără posibilitatea de a mai face apel suplimentar în Regatul Unit şi, prin urmare, va intra în procesul de extrădare".
O cerere adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) "rămâne posibilă", au mai indicat susţinătorii săi.
Cetăţeanul australian în vârstă de 52 de ani este urmărit penal în Statele Unite pentru 18 capete de acuzare după ce a publicat, începând din 2010, peste 700.000 de documente confidenţiale privind activităţile militare şi diplomatice americane, în special în Irak şi Afganistan, despre care Washingtonul afirmă că au pus vieţi în pericol.
Ca atare, el riscă zeci de ani de închisoare.
Arestat de poliţia britanică în 2019 după ce a stat şapte ani în ambasada Ecuadorului din Londra pentru a evita extrădarea în Suedia sub acuzaţia de agresiune sexuală, el este deţinut de patru ani la închisoarea de înaltă securitate Belmarsh, în estul Londrei.
Susţinătorii săi îl prezintă ca pe un martir al libertăţii presei.
Guvernul britanic a acceptat extrădarea sa în iunie 2022, dar Julian Assange a făcut recurs.
WikiLeaks a devenit cunoscută pentru prima dată în 2010 când a publicat sute de mii de fişiere secrete şi telegrame diplomatice în ceea ce a fost cea mai mare încălcare a securităţii de acest gen din istoria militară a SUA, despre care procurorii americani spun că a pus în pericol viaţa unor agenţi nominalizaţi în materialul scurs.
Susţinătorii lui Assange afirmă că el este un erou anti-establishment care a fost victimizat pentru că a dezvăluit fărădelegile Statelor Unite şi că urmărirea lui este un atac la adresa jurnalismului şi a libertăţii de exprimare.
El a petrecut şapte ani închis în ambasada Ecuadorului din Londra înainte de a fi scos cu forţa şi închis în 2019 pentru încălcarea condiţiilor de cauţiune. De atunci, el se află în închisoare, în timp ce dosarul său de extrădare este decis.
Avocaţii săi s-au adresat de asemenea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care ar putea dispune blocarea extrădării.
"Ultimii patru ani şi jumătate au avut cel mai mare impact asupra lui Julian şi a familiei sale, inclusiv cei doi fii mici ai noştri", a declarat soţia sa Stella, cu care s-a căsătorit în închisoare.
"Persecuţia acestui jurnalist şi editor nevinovat trebuie să se termine", a adăugat ea.