fbpx

UK | Român condamnat la 23 de ani de închisoare pentru 17 infracțiuni sexuale

Un violator român care a pus în practică o "fantezie sexuală întortocheată" în Luton a primit o pedeapsă cu închisoarea de 23 de ani.

Petru Iancu, în vârstă de 44 de ani, a fost găsit vinovat de 17 infracțiuni sexuale, inclusiv violuri multiple, determinarea unui copil să urmărească o activitate sexuală și agresiune, care au avut loc pe parcursul a șase ani. Ancheta privind agresiunile lui Iancu a fost lansată în 2020, în urma unui raport de viol.

În timpul unei investigații efectuate de poliția din Bedfordshire au fost identificate și alte victime, care au avut curajul să spună traumele prin care au trecut. Bărbatul a fost găsit vinovat în septembrie, în urma unui proces la Luton Crown Court, iar vineri (15 decembrie) a fost condamnat la 23 de ani de închisoare, plus încă cinci ani de închisoare sub supraveghere.

La pronunțarea sentinței, judecătorul a declarat că Iancu a pus în practică o "fantezie sexuală întortocheată" ca parte a seriei sale de abuzuri, numindu-l pe Iancu un "risc major".

Judecătorul a lăudat, de asemenea, curajul victimelor, spunând: "Aduc un omagiu victimelor din această speță, care au dat dovadă de mult curaj și putere în a depune mărturie împotriva agresorului."

External sponsored links

Anunturi promovate