fbpx

Sadiq Khan spune că Brexitul a costat Marea Britanie 178 miliarde de dolari până acum

Primarul Londrei, Sadiq Khan, susţine că Brexitul a costat Marea Britanie peste 178 de miliarde de dolari până în prezent. Khan care s-a opus ieşirii din UE, foloseşte datele unui studiu realizat de economişti.

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a redus dimensiunea economiei sale cu 6% până în prezent. Reducerea economică costă 140 de miliarde de lire sterline (178 de miliarde de dolari), a declarat joi primarul Londrei, Sadiq Khan. El mai spuns că deficitul va ajunge la 10% până în 2035.

Khan, un membru al Partidului Laburist de opoziţie, care a votat împotriva Brexit-ului în referendumul din 2016, şi-a bazat declaraţia pe un raport comandat de la consultanţii economici Cambridge Econometrics. Experţii au estimat cât de repede ar fi crescut economia dacă Marea Britanie ar fi votat pentru a rămâne în UE.

„Este acum evident că Brexit-ul nu funcţionează. Versiunea dură a Brexit-ului cu care am ajuns ne trage economia în jos şi creşte costul vieţii", a explicat Khan.

Estimarea Cambridge Econometrics a costurilor Brexitului este mai mare decât alte calcule.

Institutul Naţional de Cercetare Economică şi Socială (NIESR) din Marea Britanie a estimat în noiembrie că Brexitul a redus dimensiunea economiei cu 2%-3%. Impactul ar putea să crească la 5%-6% până în 2035.

Jonathan Haskel, un specialist al Băncii Angliei, a estimat anul trecut, că Brexitul a afectat investiţiile în afaceri provocând reducerea PIB-ului cu 1,3% până la sfârşitul lui 2022, echivalentul a 1.000 de lire sterline pe gospodărie pe an.

Evaluarea implicaţiilor Brexit-ului a fost complicată de pandemia de COVID-19 la doar câteva luni după ce Marea Britanie a părăsit oficial UE în ianuarie 2020. De aemenea, Marea Britanie se confruntă cu un val de migranţi din ţările africane şi asiatice.

External sponsored links

Anunturi promovate