fbpx

UK restrânge situațiile în care vehiculele electrice pot fi promovate ca “mașini fără emisii de CO2”

Autoritatea pentru Standardele de Publicitate (ASA) permite producătorilor de vehicule electrice să afirme despre acestea că nu au emisii de dioxid de carbon doar când se referă efectiv la activitatea de conducere. În restul cazurilor, în spoturile publicitare, alăturarea sintagmei “emisii zero” cu “vehicule electrice” a fost interzisă.

În hotărârea ASA, se arată că, “în alte circumstanțe, cum ar fi fabricarea sau încărcarea unui vehicul electric folosind electricitate de la rețeaua națională, au fost generate emisii. Din acest motiv, o reclamă care prezenta o afirmație <<zero emisii>>, care nu preciza în mod explicit că aceasta se referă strict la momentul conducerii, era susceptibilă să inducă în eroare”.

Decizia a fost luată în contextul în care autoritatea a criticat BMW, care și-a descris gama de vehicule electrice ca fiind “mașini cu emisii zero”, în căutările de pe Google. Ulterior, un purtător de cuvânt al constructorului german a declarat că grupul se va conforma.

Această hotărâre va reprezenta o nouă bătaie de cap pentru producătorii, după ce autoritățile europene și britanice au votat interzis, din 2035, fabricarea de motoare cu combustie internă. Potrivit datelor prezentate de Agenția Internațională pentru Energie, la fabricarea unui vehicul electric sunt generate aproximativ opt tone de echivalent CO2. Spre comparație, pentru fabricarea unei mașini cu motor cu ardere internă, sunt generate șase tone. De asemenea, sunt generate emisii și în timpul încărcării, pentru că nu toată energia consumată provine din surse regenerabile.

External sponsored links

Anunturi promovate