Un total de 6,9 milioane de persoane născute în străinătate lucrau în Marea Britanie la sfârșitul anului trecut, conform Biroului de Statistică Națională (ONS). Aceasta înseamnă o creștere de peste 400.000 în ultimul an și prelungește o tendință lungă de migrație ridicată.
Numărul muncitorilor străini angajați în Marea Britanie a crescut cu trei sferturi din 2010, în ciuda anilor în care Guvernul a promis să reducă migrația netă la zeci de mii de persoane pe an.
Partidul Conservator a promis să reducă migrația netă în manifestul său din 2019, iar promisiunea de a „opri bărcile” care traversează Canalul în mod ilegal este o parte-cheie a campaniei electorale a lui Rishi Sunak.
Cele mai recente cifre arată că migrația netă pe termen lung a fost de 672.000 în cele 12 luni până în iunie 2023, în scădere față de vârful din 2022 de 745.000, dar totuși mult peste orice ar fi dorit Guvernul, comparativ cu 184.000 când conservatorii și-au făcut promisiunea din manifestul din 2019.
Evenimentele s-au întors împotriva lui Sunak. Un număr mare de sosiri din Ucraina și Hong Kong au sporit migrația netă, cel mai probabil temporar, în timp ce pandemia a întârziat un val de studenți care vin să studieze în Marea Britanie. Acum au venit toți odată, hiperbolizând cifrele.
Dar există probleme mai adânc înrădăcinate care sugerează că prim-ministrul va avea dificultăți în a rupe dependența țării de forța de muncă străină.
Guvernul „umple un număr mare de posturi vacante din sectorul de îngrijire importând un număr mare de oameni”, spune Rob McNeil, director adjunct al Observatorului Migrației de la Universitatea Oxford.
Chiar și cu migrația, încă există 167.000 de posturi vacante în domeniul sănătății umane și al asistenței sociale, conform ONS. Numărul locurilor de muncă vacante nu a scăzut sub 100.000 în niciun moment din 2014. În acest context este greu de evitat concluzia că britanicii pur și simplu nu doresc să facă acest tip de muncă.
„Guvernul nu este pregătit să scoată bani pentru a plăti oamenii să ocupe aceste locuri de muncă”, spune McNeil. „Creșterea salariilor în sectorul de îngrijire ar putea crea un mediu în care mai mulți britanici devin dispuși să facă acest tip de muncă.
„Provocarea este că probabil vor trebui crescute salariile destul de mult pentru a face atractiv un rol care nu a fost văzut tradițional ca fiind extrem de atractiv, și cine va plăti pentru asta?”
Sectorul de îngrijire este vârful aisbergului: companiile din întreaga economie își fac publicitate pentru peste 900.000 de posturi vacante, dar au dificultăți în a găsi pe cineva să ocupe acele locuri de muncă fără a aduce personal din străinătate.
În plus, la provocările de a renunța la imigrație se adaugă amploarea inactivității. Există în acest moment în Marea Britanie 9,3 milioane de persoane care sunt „inactive” din punct de vedere economic – nici angajați, nici în căutarea unui loc de muncă. Acest lucru forțează companiile să caute în străinătate angajații de care au nevoie pentru a crește.
Baroana Ruby McGregor-Smith, fost director executiv al companiei de externalizare Mitie și autor al unui nou raport pentru Camerele de Comerț Britanice, spune că abilitățile necesare pentru multe industrii noi și în creștere pur și simplu nu există încă în Marea Britanie. Ea dă ca exemplu energia nucleară, acum în vogă din cauza obiectivului de neutralitate a carbonului: „Dacă te gândești la alte țări care au construit centrale nucleare de mulți ani, dintr-o perspectivă a abilităților, acestea au indivizi cu experiență specifică pe toată lungimea lanțurilor lor de aprovizionare”.
Spre deosebire de aceste țări, Marea Britanie depinde de EDF din Franța pentru a construi reactoarele Hinkley Point C și Sizewell C.
„Există o penurie de abilități”, spune baroana Ruby. „Dacă avem nevoie de abilități, ar trebui să putem să le aducem în timp ce ne dezvoltăm propriile noastre abilități locale. Acest lucru ar trebui să fie un principiu important pentru a ajuta la creșterea economiei. Și în prezent nu avem asta.”
Camerele de Comerț Britanice militează pentru mai multă, nu mai puțină, migrație. Ele doresc reducerea costurilor de viză și flexibilizarea regulilor de migrație, în special pentru a permite companiilor mai mici să angajeze muncitori străini până când forța de muncă internă poate fi pregătită.
Similar, Confederația Industriei Britanice a cerut Guvernului să aloce mai multe resurse ministerului de interne pentru a accelera procesarea cererilor de viză, astfel încât să se poată aduce muncitori în țară mai repede.
Însă în prezent Guvernul se îndreaptă în direcția opusă, majorând pragul salarial la care cei mai mulți migranți pot obține o viză de la 26.200 lire sterline la 38.700 lire sterline începând cu aprilie.
McNeil suspectează că această mișcare va face puțină diferență – profesioniștii sunt adesea plătiți mai mult de 40.000 lire sterline, spune el, în timp ce angajații din domeniul îngrijirii sunt scutiți de limitare.
Migrația va rămâne ridicată atâta timp cât cererea din partea afacerilor pentru muncitori străini va rămâne. Eforturile de a pregăti muncitori locali au fost promisiuni de mult timp, dar nu au produs rezultate semnificative.
“În cele din urmă, concluzia în toate acestea este că politicile simbolice – în care faci o promisiune mare și îndrăzneață pentru a atinge un anumit număr arbitrar – tind să fie mai degrabă retorice decât realiste,” spune McNeil. “Un dialog onest în jurul migrației ar duce Guvernul înspre a recunoaște că are doar control limitat.”
Proiecțiile Observatorului Migrației indică faptul că, după ce factorii temporari actuali vor dispărea, în fiecare an vor veni în Marea Britanie încă 350.000 de migranți pe termen lung. Acest lucru este similar cu nivelul pre-Brexit, când s-a considerat că Guvernul a pierdut controlul.
