Conform sursei citate, britanicii nu mai au foarte mult timp la dispoziție pentru revendicarea premiilor. Cei din Bolton și Northumberland pot intra în posesia banilor până în luna mai, în timp ce câștigătorul din Shropshire își poate încasa premiul până în luna iulie.
În același timp, cei din North Lanarkshire, în apropiere de Glasgow, și din Camden pot intra în posesia premiilor până la data de 14 august.
În plus, în această situație mai sunt și alte persoane, întrucât premii în valoare de 500.000 de lire sterline nu au fost revendicate.
În cazul în care norocoșii nu își vor revendica premiile, banii vor fi utilizați pentru finanțarea unor proiecte ale Loteriei Naționale. Printre aceste proiecte se numără: bănci de alimente, ateliere și alte demersuri gândite astfel încât comunitățile aflate în dificultate să beneficieze de ajutor.
„Sperăm că un jucător norocos se va prezenta la timp, dar dacă nu primim o cerere de revendicare validă în termen de 180 de zile de la data extragerii, premiul și orice dobândă acumulată va fi folosită în beneficiul proiectelor Loteriei Naționale din Marea Britanie”, au transmis reprezentanții acesteia.