Astfel, magazinele Tesco au fost acuzate că abuzează deliberat de popularitatea Lidl, lucru care a dus la o bătălie legală pe care Tesco a pierdut-o în cele din urmă, după ce a făcut apel la decizia inițială care dădea dreptate Lidl.
"Tesco ar fi putut foarte bine să folosească un simbol diferit pentru a-și promova cardurile promoționale. Nu există nicio eroare a legii sau de principiu în acest raționament, iar concluzia este una la care judecătorul a fost absolut îndreptățit să ajungă", a explicat judecătorul care s-a pronunțat în decizia inițială.
Asta nu este însă tot, din moment ce întreaga bătălie legală a ajuns în atenția publicului larg, care a ironizat pretenția Lidl de a avea un așa-zis monopol asupra unui cerc galben.
Astfel, pe internet au apărut de diverse imagini și colaje realizate de aceștia, una dintre ele înfățișând amintitul cerc galben, alături de textul: "Pune niște strălucire de soare în coșul de cumpărături. Pentru că nimeni nu are proprietate asupra cercurilor însorite" ("Pop some sunshine in your basket. Because no-one owns sunny circles" - referire la cercul galben ce constituia obiectul litigiului).
"Suntem dezamăgiți de raționamentul judecătorului în ce privește culoarea și forma logo-ului cardurilor noastre promoționale, dar dorim să ne reasigurăm clienții că acest lucru nu va afecta programul în niciun fel", au arătat și reprezentanții lanțului de magazine Tesco.