fbpx

În Schengen, dar tot controlaţi. Un europarlamentar susţine că românii sunt controlaţi pe aeroporturi din spaţiul Schengen: "Este un abuz clar"

Europarlamentarul Vlad Gheorghe susţine că românilor le sunt în continuare controlate paşapoartele pe unele aeroporturi Schengen, deşi ţara noastră este membră „Air Schengen” de la 1 aprilie. Vlad Gheorghe anunţă că va transmite plângeri oficiale Comisiei Europene şi respectivelor aeroporturi din statele membre.

"Este un abuz clar din partea autorităţilor naţionale respective, nu se poate să fie controale prin sondaj fix la avioanele româneşti, iar control prin sondaj nu înseamnă că verifici toate documentele pentru fiecare dintre cei care călătoresc dinspre România", spune europarlamentarul.

Vlad Gheorghe susţine că a fost personal verificat şi că acest lucru nu s-a desfăşurat în cadrul controalelor aleatorii.

"Am fost personal verificat la aterizarea în Paris, ieri, pe 1 aprilie, fără să primesc vreo explicaţie. Am primit numeroase mesaje de la cetăţeni români verificaţi în mod similar pe aeroporturile din Amsterdam şi Munchen. Repet, nu prin sondaj, nu aleatoriu, ci în mod evident organizat un punct de verificare documente de către poliţia de frontieră la coborârea din avioanele care zburau dinspre România. Bâlbâiala poliţiştilor interpelaţi de către mine pe aeroportul din Paris confirmă că nu a existat vreo acţiune de control de rutină. La insistenţele mele au încercat să spună că vor verifica şi alte destinaţii, nu doar pe cele româneşti, însă în tot aeroportul, pe terminalul Schengen nu am întâlnit un alt punct similar, iar agenţii respectivi nu s-au deplasat către o altă poartă de la un zbor din altă ţară europeană, schimbându-şi povestea - ”mergem, dar mai târziu, nu ştim unde, ni se transmite de către superiori, aşteptăm”. Culmea, aşteptau controlând fiecare cetăţean european care cobora din avionul de la Bucureşti, o pură coincidenţă, desigur", a precizat europarlamentarul.

Situaţia în România după Schengen. Politiştii fac verificări când există suspiciuni

Poliţiştii de frontieră sunt în continuare prezenţi în incinta aeroporturilor şi vor efectua acţiuni poliţieneşti punctuale şi inopinate pentru a verifica identitatea şi situaţia legală a persoanelor, dar şi pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale.

Acţiunile poliţieneşti se vor efectua în baza unei analize de risc sau a unei suspiciuni rezonabile. Într-un astfel de caz, poliţistul va putea face demersuri pentru a stabili identitatea persoanei şi verificări în bazele de date operative. Poliţiştii vor avea în dotare dispozitive mobile de control cu care vor efectua aceste verificări.

În situaţia în care suspiciunile nu se confirmă, persoana îşi poate continua călătoria. Dacă acestea se confirmă, persoanei i se va întrerupe călătoria şi se vor aplica măsuri legale.

External sponsored links

Anunturi promovate