fbpx

Marea Britanie, Franța și Spania sporesc măsurile anti-teroriste, după ce ISIS a transmis o amenințare legată de meciurile de fotbal din UEFA Champions League

Într-o postare a ISIS pe rețelele de socializare, stadioanele Emirates din Londra (Arsenal-Bayern), Parc de Prince din Paris (PSG – Barcelona), precum și arenele Santiago Bernabéu (Real-City) și Metropolitano din Madrid (Atletico-Dortmund) au fost enumerate ca ținte ale unor potențiale atacuri teroriste.

În postare a fost atașată și o imagine cu un bărbat îmbrăcat în negru, care ținea în mână o armă de foc, alături de mesajul “Kill Them All!” (Ucideți-i pe toți!).

În total, patru meciuri ale sferturilor de finală Champions League sunt programate pentru marți și miercuri seara. ISIS și susținătorii săi au mai vizat în trecut arenele sportive sau pe care se desfășoară concerte, dar gruparea nu își anunță dinainte atacurile.

În ciuda amenințării, UEFA a anunțat că meciurile vor avea loc, însă vor fi sporite măsurile de protecție. “UEFA este la curent cu presupusele amenințări teroriste făcute la adresa meciurilor din Liga Campionilor UEFA din această săptămână și este în strânsă legătură cu autoritățile de la locurile respective” este mesajul pe care l-a transmis organizația de fotbal. Astfel, poliția a început să ia măsuri în fiecare țară în care vor fi găzduite meciurile.

Poliția metropolitană din Londra a declarat că “nivelul amenințării teroriste din Marea Britanie rămâne la <<substanțial>>, ceea ce înseamnă că un atac terorist este probabil, iar noi lucrăm îndeaproape cu colegii din cadrul poliției antiteroriste la planificarea evenimentelor de aici, din Londra, […] pentru a ne asigura că meciul se desfășoară în mod pașnic.” Echipa de fotbal Arsenal a precizat: “Planificarea noastră pentru meciul din această seară nu este diferită, iar abordarea noastră, în colaborare cu poliția și UEFA, este proporțională cu nivelul actual de amenințare din Marea Britanie”.

De asemenea, în Franța, ministrul de Interne a declarat că securitatea a fost “întărită considerabil”.

External sponsored links

Anunturi promovate