Interlopii au atras atenţia asupra lor pentru că s-au lăudat în social-media cu stilul lor de viaţă extravagant. Purtau ostenativ haine scumpe de la marile case de modă, ceasuri de mii de euro şi postau fotografii din timpul deselor vacanţe de prin toată Europa. În telefoanele lor, poliţiştii au găsit clipuri video cu sute de bancnote de 20 de lire aruncate pe podea. Galina Nikolova, de 38 de ani, şi iubitul ei cu 9 ani mai tânăr erau liderii grupului.
După ce i-au arestat pe membrii bandei, poliţiştii au confiscat banii obţinuţi prin fraudă şi o maşină de lux. Proporţiile industriale ale escrocheriei i-au lăsat fără cuvinte. Bulgarii au depus peste 6.000 de cereri de ajutoare sociale în patru ani şi jumătate. Ca să pară o persoană respectabilă, şefa reţelei deschisese un magazin şi poza în antreprenoare. În faţa dovezilor, a fost nevoită să recunoască înşelătoria.
"În ultimele zile, cinci persoane au pledat vinovat la furtul a peste 50 de milioane de lire din banii contribuabililor. Sunt extrem de mândru de munca investigatorilor şi a Procuraturii care au doborât această bandă de infractori", a declarat Mel Stride, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Pensiilor. Cei cinci bulgari care au dat cel mai mare tun din istoria protecţiei sociale britanice îşi vor afla condamnarea luna viitoare.