Noul plan al premierului britanic Rishi Sunak privind expulzarea migranților a fost aprobat de parlamentul de la Londra săptămâna aceasta iar executivul a declarat că intenționează să îl implementeze „indiferent ce se întâmplă”, o referință la faptul că planul inițial al lui Boris Johnson a fost blocat de CEDO în vara lui 2022.
Planul a fost desființat ulterior și de justiția britanică, însă noul guvern condus de Sunak a dat asigurări că noile măsuri vor respecta toate exigențele legii.
Comentând vineri situația într-un interviu acordat The Daily Telegraph, vicepremierul irlandez Michael Martin a declarat că amenințările Londrei afectează Irlanda deoarece oamenii „se tem” să mai rămână în Marea Britanie.
El a spus de asemenea că solicitanții de azil „încearcă să obțină refugiu aici [în Irlanda] și în Uniunea Europeană pentru a nu se confrunta cu riscul de a fi expulzați în Rwanda”.
Granița dintre Irlanda de Nord, care face parte din Regatul Unit, și Irlanda a rămas singura graniță terestră dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană după Brexit.
Iar granița este în esență deschisă, fără controale privind imigrația, aceasta fiind una dintre condițiile cheie ale înțelegerii încheiate între Londra și Bruxelles în 2020 în legătură cu Brexit. Măsura a fost negociată în ideea de a nu provoca noi tensiuni între irlandezi și vecinii lor din nordul insulei având în vedere trecutul zbuciumat al insulei.
Helen McEntee, ministrul irlandez al justiției, a declarat mai devreme în cursul acestei săptămâni că estimează că peste 80% din persoanele care cer azil în Irlanda sosesc din Marea Britanie prin granița terestră cu Irlanda de Nord.
Irlanda găzduiește deja un număr uriaș de imigranți în condițiile în care a acceptat în jur de 100.000 de refugiați ucraineni de la izbucnirea războiului din Ucraina. La finele anului trecut guvernul irlandez a luat mai multe măsuri în vederea opririi fluxului de refugiați, afirmând că a fost depășită capacitatea de găzduire a țării.