fbpx

Scandal de spionaj în Marea Britanie. Trei bărbaţi, acuzaţi că au lucrat cu serviciile din Hong Kong

Trei bărbați au fost reținuți pentru spionaj, sub acuzația că au colaborat cu agenți din Hong Kong ai serviciilor de informații chineze. Poliția nu a detaliat faptele.

Poliția Metropolitană din Londra a explicat că, la începutul lunii, a arestat 11 persoane, în zona Yorkshire din nordul Angliei. Dintre acestea, însă, doar trei bărbați, în vârstă de 37, 38 și 63 de ani, vor apărea în fața instanței. Celelalte persoane, șapte bărbați și o femeie, au fost eliberate pe 10 mai.

Conform autorităților, “cei trei sunt acuzați de interferență străină și că au ajutat serviciile secrete externe”, mai exact că au colaborat cu agenți din Hong Kong, un oraș autonom în cadrul Republicii Chineze.

Poliția a subliniat că deși situația este îngrijorătoare, din informațiile pe care le are până la acest moment, “nu există amenințări mai mari, în ceea ce îi privește pe cei trei bărbați”. Totuși, nu a oferit mai multe detalii, motivând că este încă o anchetă în curs.

External sponsored links

Anunturi promovate