Dacă vorbim despre informații de pe internet, e bine să fim atenți la domeniul web folosit. Trebuie să fim circumspecți dacă vedem denumiri de URL-uri neobișnuite și care nu corespund unei organizații ori instituții cu o reputație bună.
Specialiștii spun că ar fi bine să ne ferim de terminațiile suspecte, de forma „.com.co”. Atenție mare! Unele site-uri false sunt copii ale unor site-uri de încredere cu un URL modificat foarte puțin, aproape insesizabil.
Autoritatea Electorală Permanentă ne indică și cum să verificăm un website - la adresa Rotld.ro, un registru unde pot fi găsite informații despre cine a cumpărat și cine administrează un anumit domeniu.
Fenomenul Deepfake, un pericol pe rețelele de socializare în campania electorală
Deepfake-ul reprezintă un mare pericol pe rețelele sociale, în campania electorală. Imagini sau clipuri în care cineva pare că face sau că spune ceva anume, deși nu este adevărat. AEP recomandă folosirea site-ului NewsGuard, pentru identificarea site-urilor generate de inteligența artificială.
De asemenea, putem verifica dacă o imagine este adevărată pe Google Reverse Image Search, TinEye și alte câteva platforme. Aici putem vedea dacă o imagine a fost refolosită, putem găsi contextul real, inițial în care a fost ea creată.
Pentru clipuri, experții mai sugerează folosirea unor instrumente precum YouTube DataViewer, Watch Frame by Frame sau Anilyzer.
Ce este regula de 5 secunde pentru a evita răspândire de deep fake
În cazul în care identificați un deepfake, Autoritatea Electorală Permanentă vă sugerează să îl semnalați pe platforma antifake.ro. Este creată de o organizație nonguvernamentală. Iar ca nu cumva să contribuim fără să vrem poate la răspândirea deep fake-urilor, experții recomandă să aplicăm Regula de 5 secunde.
Ce înseamnă asta? Dacă avem un impuls de a distribui de pildă pe rețelele sociale ceva, să așteptăm cinci secunde înainte de a o face. Este suficient timp pentru creier să se detașeze, să evalueze critic informația și să reanalizeze decizia.
Referitor la conținutul scris, AEP ne indică să fim foarte atenți încă din titlu. Avem motive să fim prevăzători dacă vedem titluri alarmiste, senzaționale, dramatice. Apoi, e bine să citim întreaga știre, nu doar să parcurgem titlul, astfel încât să vedem dacă promisiunea editorială făcută în titlu este respectată în restul textului.
Atenție și la formulări evazive, lansarea de presupuneri, zvonuri, conspirații. Ar trebui să avem în vedere și alte indicii: dacă găsim scris cu majuscule în mod nejustificat gramatical, dacă vedem greșeli de ortografie, erori în traducere ori mai multe semne de punctuație decât cere limba română.
Toate acestea sunt indicii că citiți un material care ar putea urmări să vă dezinformeze. Întregul ghid de combatere a dezinformării în campania electorală este disponibil pe site-ul Autorității Electorale Permanente.
Calendarul alegerilor din 2024
Alegerile 2024 în România au o miză importantă. Românii vor fi chemați la urne să aleagă primarii, consiliile locale/județene, europarlamentarii, parlamentarii și președintele României.
Coaliția a stabilit calendarul alegerilor din 2024 în România. Alegerile locale și cele europarlamentare au fost comasate, iar alegerile prezidențiale au fost devansate.
9 iunie 2024 - alegeri locale și alegeri europarlamentare;
15 și 29 septembrie 2024 - alegeri prezidențiale (surse);
8 decembrie 2024 - alegeri parlamentare.