fbpx

România trimite Ucrainei sistemul de apărare PATRIOT! Zelenski mulţumeşte

Membrii CSAT au decis joi donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT, cu condiţia continuării negocierii cu Aliaţii, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecţiei spaţiului aerian naţional.

Ministerul Apărării Naţionale a prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării o analiză detaliată privind situaţia operaţionalizării celor patru sisteme PATRIOT, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanţa operaţională a acestora la nivel naţional şi aliat, precum şi impactul generat de un eventual transfer al unui sistem.

„Având în vedere deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante şi masive ale Rusiei asupra civililor şi a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum şi consecinţele regionale ale acestei situaţii, inclusiv asupra securităţii României, în strânsă coordonare cu Aliaţii, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT. Această donare se face cu condiţia continuării negocierilor ţării noastre cu Aliaţii, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecţiei spaţiului aerian naţional, de modernizare a Armatei României şi de asigurare a interoperabilităţii cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluţii temporare de acoperire a vulnerabilităţii operaţionale astfel create”, transmite Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, decizia s-a bazat pe o „evaluare tehnică aprofundată a autorităţilor române”, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilităţi pentru România.

„În acelaşi timp, vor continua discuţiile cu aliaţii astfel încât apărarea aeriană a ţării noastre să fie în continuare consolidată. Poziţionarea României este şi va continua să fie fără echivoc în susţinerea multidimensională a Ucrainei, alături de comunitatea internaţională, în dreptul său legitim la autoapărare în faţa agresiunii ilegale şi neprovocate a Rusiei. Discuţiile la nivelul CSAT au vizat şi demersurile naţionale de consolidare a cooperării şi a interacţiunii bilaterale cu Ucraina, evidenţiate de procesele în curs privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România şi Ucraina şi consolidarea cooperării pe linie de securitate”, se mai menţionează în comunicat.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de România şi preşedintele Klaus Iohannis pentru decizia de a furniza Ucrainei un sistem suplimentar de apărare aeriană Patriot. Zelenski a subliniat importanţa acestui sprijin în consolidarea scutului aerian al Ucrainei şi protejarea populaţiei şi infrastructurii critice de atacurile aeriene ruseşti.

„Această contribuţie crucială va întări apărarea noastră aeriană şi ne va ajuta să protejăm mai bine oamenii şi infrastructura critică de teroarea aeriană rusă”, a declarat Zelenski pe platforma sa de socializare. El a subliniat liderul puternic şi sprijinul principial al României pentru Ucraina, subliniind că acest ajutor nu numai că întăreşte securitatea Ucrainei, dar şi a regiunii şi a Europei în ansamblu.

În postarea sa pe X, Zelenski a subliniat că stoparea terorii ruse în prezent previne eventualele agresiuni împotriva Moldovei, României, ţărilor baltice şi a tuturor vecinilor. De aemenea, el a menţionat necesitatea ca Ucraina să dispună de instrumentele necesare pentru a înfrunta agresiunea rusă în prezent, astfel încât niciun alt stat să nu fie obligat să facă faţă acţiunilor agresive ale Rusiei la o scară mai mare în viitor.

„Este esenţial ca Ucraina să aibă instrumentele necesare pentru a învinge teroarea rusă acum, astfel încât nimeni altcineva să nu fie nevoit să înfrunte acţiunile agresive ale Rusiei pe o scară mai mare în viitor,” a conchis Zelenski, accentuând importanţa solidarităţii regionale împotriva agresiunii ruse.

External sponsored links

Anunturi promovate