fbpx

Record de români la EURO pe Allianz Arena cu Olanda în optimi!

Ce se va întâmpla pe Allianz Arena, la meciul dintre România și Olanda, va depăși toate așteptările! Aproape cert România – Olanda pe Allianz Arena din Munchen va fi mâine sold-out!

„Deși capacitatea Allianz Arena la meciurile din Bundesliga este de 75.024 de locuri, normele de securitate și organizatorice UEFA pentru partidele internaționale la nivel de Campionat European au dus la o limitare pentru EURO 2024. Capacitatea exactă la turneul final este de 65.302 locuri. Cum până la această oră s-au vândut 64.034 de bilete, aproape cert vorbim de un România – Olanda sold-out mâine, la 19:00 ora României, când va începe partida!”

Până acum s-au disputat 4 partide în faza grupelor EURO 2024 pe Allianz Arena din Munchen, de la meciul inaugural al competiției, Germania – Scoția 5-1, și incluzând România – Ucraina 3-0. Iată topul asistențelor potrivit datelor oficiale UEFA la aceste meciuri:

65.052 – Germania vs Scoția 5-1
64.288 – Danemarca vs Serbia 0-0
63.028 – Slovania vs Serbia 1-1
61.591 – România vs Ucraina 3-0

La România – Ucraina 3-0 pe Allianz Arena, din cei 61.591 de spectatori, presa germană a anunțat, pe baza informațiilor de la organizatori, că au fost undeva la peste 32.000 de români.

La România – Belgia 0-2, pe stadionul din Koln, cu o capacitate mult mai mică, au fost undeva la 27.000 de români.

În vreme ce la România – Slovacia 1-1 pe Waldstadion Frankfurt, capacitate mai mică decât Allianz Arena!, au fost 33.000 de români.

Per total, 92.000 de români cumulat, un loc 5 în topul naționalelor susținute la EURO 2024, după Turcia (130.000), Germania (125.000), Croația (103.000) și Albania (93.000).

Dar ce urmează mâine pe Allianz Arena depășește toate așteptările! Vom avea recordul fanilor români la EURO 2024!

„Datele noastre oficiale indică faptul că, la acest moment, se va atinge borna de 40.000 de fani români pe stadion la partida cu Olanda. În condițiile în care numărul suporterilor olandezi va fi undeva la maximum 10.000, iar celelalte 15.000 de locuri vor fi ocupate de suporteri neutri, cu precădere germani, plus invitații, obligații de protocol, bilete rezervate în urma parteneriatelor comerciale…”

Așadar, 40.000 de români din totalul de 65.000 de oameni pe Allianz Arena! Și un raport covârșitor în favoarea noastră raportat la susținătorii Olandei!

External sponsored links

Anunturi promovate