fbpx

Guvernul laburiștilor, primul după 14 ani, trebuie să revigoreze economia britanică și să repare serviciile publice, care sunt în colaps

Cei 14 ani “tumultuoși” de guvernare a Partidului Conservator sunt definiți de austeritate, Brexit și un joc dezastruos cu reducerea impozitelor, timp în care veniturile au stagnat, nivelul de trai s-a deteriorat, iar investițiile au scăzut, arată CNN într-o analiză după alegerile parlamentare britanice.

Victoria laburiștilor este un triumf pentru Keir Starmer, fost procuror-șef, care a intrat în parlament abia în 2015. În discursul în care a proclamat victoria partidului, Starmer a declarat că “schimbarea începe acum”. Bucuria va fi una scurtă, întrucât laburiștii trebuie să se gândească la provocările economice, scrie CNN.

Din cele 42,4 milioane de britanici cu vârste de muncă (cetățeni între 16 și 64 de ani), 2,8 milioane nu pot lucra pentru că sunt bolnavi cronic, iar 6,7 milioane primesc un ajutor pentru a-și putea asigura costurile de trai.

Capacitatea noului guvern de a acționa va fi limitată de datoria statului, care depășește PIB-ul, fapt ce înseamnă că majorarea impozitelor sau reducerea cheltuielilor publice sunt inevitabile. O altă problemă greu de rezolvat va fi accelerarea ritmului de creștere a economiei. PIB-ul abia a crescut anul trecut, iar salariile abia au crescut față de 2010, ținând cont de inflație. În aceste condiții, think tank-ul Resolution Foundation a subliniat că “povestea economiei Marii Britanii rămâne una de stagnare, de la criza financiară globală”.

Pentru accelerarea creșterii va fi nevoie de investiții solide din partea guvernului și companiilor, pentru a stimula productivitatea. Creșterea investițiilor ar oferi infrastructura, echipamentele și know-how-ul care fac lucrătorii mai eficienți, a spus directorul de cercetare de la Resolution Foundation. Vestea bună este că această soluție a fost tema de campanie a laburiștilor, dar vestea mai puțin bună, notează CNN, este că tot ei s-au angajat să reducă și datoria publică, ignorând în mare măsură alegerile dificile în materie de impozite și cheltuieli publice. Într-o anumită măsură, guvernul speră, probabil, la o creștere economică mai solidă.

Laburiștii au insistat că politicile lor de stimulare a creșterii economice au fost “evaluate complet”. Printre planuri, se numără un fond național de 7,3 miliarde de lire sterline pentru investiții în infrastructură și tranziția către energia “verde”. De asemenea, o nouă companie publică va trebui să decarbonizeze rețeaua energetică britanică până în 2030. Pentru înființarea sa, va fi nevoie de 8,3 miliarde de lire, iar o parte din bani vor veni dintr-o taxă excepțională impusă companiilor de petrol și gaze naturale.

Mai departe, guvernul va trebui să crească investițiile din partea mediului privat, iar o modalitate ar fi acordarea de stimulente fiscale în domeniul energiei verzi, susține un grup de lobby al întreprinderilor. Altul ar fi o revenire asupra interdicției privind mașinile cu motoare pe benzină sau motorină, luată în calcul de laburiști.

Un alt aspect, care pare însă neglijat de laburiști, este relația comercială cu Uniunea Europeană, care după Brexit a rămas cel mai mare partener comercial al țării. Planurile Partidului Laburist sunt în mare parte “tehnice”, cum ar fi reducerea controalelor la importurile de mărfuri.

External sponsored links

Anunturi promovate