fbpx

Pasagerii TAROM afectați de anularea curselor vor fi despăgubiți! Trebuie doar să depună cerere

Pasagerii TAROM afectați de anularea curselor vor fi despăgubiți cu până la șase sute de euro, în funcție de distanța zborurilor. Trebuie să depună cerere pentru a primi banii.

În contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania TAROM, pe data de 8.07.2024, conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a invitat reprezentanții acestei companii, pentru a discuta modalitățile concrete prin care pasagerii afectați de aceste anulări vor fi despăgubiți. Din discuție a reieșit că, TAROM va despăgubi toți pasagerii care au achiziționat bilete direct de la companie și care depun cerere de rambursare a compensațiilor, conform legii”, informează ANPC.

Pasagerii afectați de anularea zborurilor vor primi compensații, după cum urmează:

  • 250 de euro pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puțin;
  • 400 de euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 și 3.500 kilometri;
  • 600 de euro pentru toate zborurile care nu intră sub incidența primele două subpuncte.

Pentru stabilirea distanței se ia în considerare ultima destinație unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută din cauza refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.

ANPC vine și cu o serie de recomandări pentru pasagerii afectați:

  • pasagerii trebuie să păstreze și să pună la dispoziție bonurile/facturile prin care au achiziționat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat și până la rerutare
  • pentru a primi compensații, în urma anulării curselor din data de 8.07.2024, consumatorii care au achiziționat bilete direct de la TAROM, trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, dispoziție bonurile/facturile prin care au achiziționat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum și numărul contului în care să i se poată plăti compensația financiară
  • pasagerii care au achiziționat bilete prin intermediul altor companii, trebuie să se adreseze acestora, prin e-mail, iar în cazul în care nu li se oferă o soluționare, pot depune o reclamație pe site-ul ANPC, www.anpc.ro, pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor, pe site-ul www.eccromania.ro, penru firmele care au sediul în Uniunea Europeană, ale căror servicii sunt gratuite pentru consumatori.
External sponsored links

Anunturi promovate