Mai multe imagini care arată scandalul generalizat au fost postate pe rețelele de socializare. Potrivit martorilor, mai mulți români au reacționat violent după ce, din motive necunoscute încă, serviciile sociale din Leeds au încercat să intervină într-o familie și să ia un copil. Ceilalți români au reacționat dur și au răsturnat autospecialele de poliție, atacând polițiștii.
Mai multe echipaje de poliție au fost trimise în ajutor.
Momentan, Ministerul Afacerilor Externe nu are informații despre situația creată.
Pe rețelele de socializare au apărut înregistrări video care arată cum ofițerii de poliție sunt atacați în Harehills, Leeds.
O înregistrare video deosebit de șocantă prezintă un vehicul al poliției răsturnat pe plafon de un grup de indivizi.
Alte clipuri arată mulțimi de oameni alergând după polițiști și atacându-i.
Poliția din West Yorkshire nu a făcut încă o declarație oficială cu privire la aceste incidente.