Normele UE, adoptate și de Regatul Unit, spun că pasagerii pot primi despăgubiri dacă zborul lor este anulat sau întârziat cu mai mult de trei ore – dar nu și atunci când cauza este o „circumstanță extraordinară”.
Cu siguranță companiile aeriene vor susține că defecțiunea Microsoft face parte din această categorie – iar unele dintre ele deja subliniază în comunicate că problemele nu au apărut din vina lor.
Pasagerii care au asigurare de călătorie ar putea să primească o despăgubire – dar aceasta va depinde de termenii și condițiile poliței pe care au cumpărat-o.